miercuri, 21 ianuarie 2015

OBICEIUL DEVINE CU TIMPUL A DOUA NATURA!

Watchtower scoate DIN NOU din context citate din oameni de ştiinţă pentru a combate evoluţia — iar acum e personal!

 
Biologul Rama Singh a adresat o scrisoare deschisă redactorului revistei Treziţi-vă!, cuprinzând o plângere referitoare la modul în care afirmaţia sa citată a fost scoasă din context.
Se ştie de mult că, în eforturile sale de a discredita evoluţia, redactorii Watchtower sunt mai mult decât dornici să recurgă la artele necurate ale scoaterii citatelor din context pentru a-şi susţine punctul de vedere.
În luna iunie a anului trecut am publicat un articol despre modul în care s-a descoperit un citat înşelător în carteaCreaţia din paleontologul Niles Eldredge (şi alţii) cu privire la acest subiect.
Watchtower a luat un articol de revistă unde Eldredge spunea că dezacordurile între evoluţionişti NU înseamnă că evoluţia însăşi e o teorie falsă şi l-a editat pentru a-l face să sune ca şi cum Eldredge ar susţine tocmai contrariul. Pentru un eseu complet în limba engleză în care se combate cartea Creaţia, vezi aici.
Acum se pare că redactorii Watchtower şi-au intrat din nou în rol într-un număr al revisteiTreziţi-vă! îndreptat împotriva ştiinţei şi intitulat „Cum a apărut viaţa?

Sa combatem o presupunere falsa


Revista Treziţi-vă! presupune în mod greşit că evoluţia încearcă să răspundă la problema apariţia vieţii
Primul lucru demn de observat despre această revistă este modul în care zugrăveşte o imagine greşită despre evoluţie, pretinzând că e o încercare de a răspunde la problema apariţiei vieţii.
Acesta este un argument des întâlnit de tip „om de paie“, pe care susţinătorii creaţionismului îl folosesc pentru a ataca evoluţia, afirmând că ea încearcă să explice cum a apărut viaţa, când, de fapt, nu e cazul.
Evoluţia este mijlocul prin care organismele vii se schimbă şi se dezvoltă pe parcursul a milioane de ani în virtutea unor procese naturale care pot fi studiate şi înţelese.
Pe de altă parte, abiogeneza descrise procesul prin care viaţa ia naştere din materia lipsită de viaţă şi este un cu totul alt domeniu de cercetare. Încă există multe îndoieli şi nesiguranţă pe marginea abiogenezei, însă evoluţia nu mai e de mult un subiect de dezbatere printre savanţii credibili.
Dar Watchtower vrea să credeţi că oamenii de ştiinţă totuşi ÎNCĂ analizează întrebarea dacă viaţa evoluează sau nu. Şi iată că aici intră în scenă biologul Rama Singh.

Să fabricăm controversă când ea nu există

Revista Treziţi-vă! din ianuarie începe cu urmtătoarea afirmaţie: „Unii ar putea crede că persoanele orientate spre ştiinţă vor scrie «evoluţie», iar cele religioase, «creaţie». Însă nu neapărat.“
Apoi apare citatul din Singh, care spune: „Evoluţia e contestată nu doar de grupări religioase fundamentaliste, ci şi de numeroase persoane aparţinând claselor sociale cu un nivel ridicat de instruire“.
Astfel că se insinuează puternic că Singh, o ‘persoană orientată spre ştiinţă’, i se opune evoluţiei. Însă în urma unei investigaţii ulterioare, s-a dezvăluit că acest lucru este cât se poate de departe de adevăr.
Misha Anouk, autorul cărţii în limba germană „Goodbye, Jehova!“ şi editor peJWalumni.org, l-a abordat pe Singh în încercarea de a clarifica lucrurile.

Combatere vehementă

După ce a fost întrebat direct dacă e sau nu de acord cu evoluţie şi/sau susţine modul în care a fost citat în revista Treziţi-vă!, Singh a răspuns:
„Martorii lui Iehova într-adevăr m-au scos din context şi nu sunt de acord cu articolul lor, nici cu poziţia sa împotriva evoluţiei.“
Sentimentele lui Singh legate de această problemă au fost atât de puternice încât s-a pus să redacteze o scrisoare deschisă de 500 de cuvinte, adresată redactorului revistei Treziţi-vă!,cerând ca citatul său să fie retras şi să se tipărească scuze. Scrisoarea lui Singh acuză redactorul de „necinste intelectuală“ prin faptul că „a scos din context o jumătate de propoziţie din articolul [său] despre evoluţie“.

Martorii oferă revista în Hawaii

Scos din context

Într-adevăr, în articolul original, din care au citat redactorii revistei Treziţi-vă!, Singh îşi exprimă îngrijorarea faţă de ignoranţa din jurul evoluţiei şi încearcă să o explice. Nicidecum nu prezintă evoluţia într-o lumină negativă şi nici nu încearcă să o combată.
Iată paragraful din care a fost preluat citatul (textul complet al tezei e disponibil aici):
„Evoluţia e contestată nu doar de grupări religioase fundamentaliste, ci şi de numeroase persoane aparţinând claselor sociale cu un nivel ridicat de instruire, inclusiv biologi, savanţi din alte domenii şi publicul larg. Acest eseu se va concentra lipsa de încredere în evoluţie de către acest grup din urmă; opoziţia din partea fundamentalismului religios a fost abordată în multe locuri (Kitcher 1982; Futuyma 1983; Montagu 1984; Young 1985; Gould 1999; Dawkins 2006; Coyne 2009). Există mai multe motive pentru care oamenii obişnuiţi nu înţeleg cu uşurinţă faptele evoluţiei.“
Cred că pot băga mâna în foc că în Treziţi-vă! nu se va publica nici retragerea citatului, nici nu i se vor adresa scuze domnului profesor Singh, deşi redactorii sunt datori cu asta.
Încercarea deliberată a redactorilor revistei Treziţi-vă! de a înşela va fi, asemenea atât demultor instanţe de acest fel în literatura Watchtower, ascunsă de ochii Martorului de rând, a cărui unică speranţă de a o descoperi stă într-o cercetare minuţioasă şi obiectivă pe internet, ceea ce Martorii sunt de repetate ori descurajaţi să facă de către stăpânitorii lor spirituali.
Însă datorită faptului Singh a ieşit în faţă şi a vorbit pe marginea problemei, cel puţin revista Treziţi-vă! îşi dobândeşte binemeritata reputaţie de a promova jurnalism de proastă calitate, înşelăciune şi duplicitarism în faţa publicului general experimentat cu internetul.

Comentariul meu : Cred in Dumnezeu, da, cred intr-un creator al tuturor lucrurilor! Dar nu pot fi de acord cu manipularile scoaterii din context a unor informatii, adica trunchierea lor! Asta deoarece folosirea oricarui semiadevar sau neadevar, inseamna pana la urma sa te folosesti de minciuna pentru ati indeplini scopul tau! Este imoral!
Publicat la 18 ianuarie 2015 pe JWsurvey.org    
Acest articol a fost publicat în jwsurveypractici. Salvează legătura permanentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu