CINE este "prostituata cea mare"? Ce varianta veti alege atunci cand doriti sa studiati tematica MISTERIOASA a "Babilonului cel Mare"?
"Vino să-ți arăt judecata prostituatei celei mari, care șade pe ape multe... Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împărații pământului. ” 17:15, 18
Identitatea orașului asemănat cu o prostituată, din Apocalipsa, capitolele 17, 18, a fost și continuă să fie un subiect de interes, intens dezbătut de bibliști. Părerile sunt împărțite. Roma antică sau Ierusalimul secolului întâi, papalitatea sau creștinătatea, religia globală sau vechiul Babilon reconstruit în Iraq, SUA sau EU, etc.
Sunt numai câteva dintre variantele avansate. Ceea ce au însă în comun toate aceste propuneri este aria de cuprindere parțială. În fiecare din aceste interpretări Babilonul este numai "o parte" din sistemul complex al lumii. Astfel se ridică prima întrebare:
Este Babilonul O PARTE DIN INTREG sau poate CHIAR INTREGUL, O PARTE A LUMII SAU CHIAR LUMEA?
Babilonul și lumea
Modul în care este descris Babilonul este semnificativ. O PROSTITUATA "MARE" CARE ARE RELATII SI INFLUIENTE EXTINSE: "Apele pe care le-ai văzut, pe care stă prostituata, sunt popoare, mulțimi, neamuri și limbi" (Apoc. 17:15).
"Cetatea cea mare", metropola, șade pe ape multe ca o "capitală" a lumii. Ceva de genul "toate drumurile duc la Roma".
Prin atracția ei, ca și prin diplomația contactelor și compromisurilor, ea are stăpânire PESTE NATIUNI SI CONDURATORII LOR POLITICI: O analogie semnificativă:
Poporul lui Dumnezeu TREBUIE CONFORM BIBLIEI SA FACA URMATORII PASI:
(1) trebuie să iasă din Babilon, și
(2) trebuie să nu fie o parte a lumii
• Voi nu sunteți din lume, astfel lumea vă urăște
• Îndrăzniți, eu am biruit lumea
• Nu iubiți lumea nici lucrurile din lume
• Prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu
• Ei, de care lumea nu era vrednică
• Prin credință Noe... a condamnat lumea
• Religia curată este... să fii nepătat de lume
• Stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară
• Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru
O putere politică? O religie? Urmariti argumentele: Oricât de mari și de longevive au fost sau sunt unele imperii politice, puteri economice sau instituţii religioase, NICIODATA nu au atins o CUPRINDERE GLOBALA în felul în care este descris Babilonul cel Mare.
Prostituata din Apocalipsa "a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei" (14:8).
Prostituata din Apocalipsa "a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei" (14:8).
"Pentru că TOATE neamurile au băut din vinul mâniei desfrâului ei și împărații pământului au comis adulter cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei" (18:3).
Apoi, nici o națiune, organizație sau grup nu poate atesta că este în existență de la Abel, primul martir al cărui sânge nevinovat a fost vărsat în Babilon (Apoc. 18:24; comp. Mat. 23:35).
În aceste condiții este evident că prostituata cea mare nu reprezintă DOAR O PARTE A LUMII, ci mai degrabă LUMEA INSASI ca un mare sistem integrator. Un sistem coordonat de interese și tendințe în opoziție cu Dumnezeu și poporul lui.
Creștinii au trăit odinioară "după mersul lumii acesteia", adică după MODELUL si orientarea ei ideologică (Efes. 2:2).
Care este acest 'mers' și în ce sens este coordonat? Aleșii lumii - politicieni, comercianți și ecleziastici - sunt susținuți de prostituată ca amanți ai ei, iar aceștia, la rândul lor, se întrec să-i intre în grații și să-i satisfacă capriciile malefice. Printre aceste capricii a fost mereu eliminarea glasurilor condamnatoare ale profeților și ale celor ce au trăit în disonanță cu majoritatea - din cauza ascultării de Dumnezeu.
Prostituata a ajuns să fie beată de sângele sfinților și al martorilor lui Isus spre care a dirijat coarnele domnitoare ale puterii politice pe care stă (Apoc. 17:3, 6).
Caracterul babilonic al lumii se vede din tratamentul răuvoitor generalizat - extins la toate popoarele - la care sunt supuși cei doi martori-profeți în "cetatea cea mare". După ce fiara care se ridică din Adânc face război cu ei și-i omoară (la instigarea prostituatei), corpurile lor sunt lăsate în piața metropolei spre a fi expuse oprobiului public:
"Și oameni din orice popor, din orice seminție, de orice limbă și din orice neam... nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Și cei care locuiesc pe pământ se vor bucura și vor fi plini de veselie; și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi proroci chinuiseră pe cei care locuiesc pe pământ" (Apoc. 11:9, 10).
Profeții morți sau care tac sunt singura condiție de existență a profeților care îi satisface pe locuitorii Babilonului și aceștia vor să prelungească această stare de fapt care îi încântă. Babilonul (lit. confuzie) este neunitar în multe lucruri, dar în dușmănia față de poporul lui Dumnezeu există armonie, așa de parcă din culise s-ar exercita o coordonare ocultă.
Acum avem toate elementele pentru a da o definiție cuprinzătoare Babilonului:
Cetatea prostituată este ORASUL PLANETAR sau sistemul organizat al celor ce "locuiesc pe pământ" în ce privește interesele. Departe de Dumnezeu și de poporul său care, figurativ, "ISI AULOCUINTA IN CER" (Apoc. 13:6; comp. v. 8 și Efes. 2:2, 6).
Locuitorii Babilonului 'se gândesc la lucrurile de pe pământ' (compară Coloseni 3:2) și fac tot ce depinde de ei pentru a nu fi deranjați de venirea din cer a împărăției lui Dumnezeu.
Aria extinsă de cuprindere a termenilor folosiți în legătură cu Babilonul (Vezi De ce Babilonul cel mare?) confirmă o dată în plus că "cetatea cea mare" prostituata, nu reprezintă un segment IZOLAT al lumii, în sensul unui grup caracteristic de oameni sau interese, ci SISTEMUL LUMESC IN ANSAMBLU, în opoziție cu poporul lui Dumnezeu așa cum a fost definit mai sus.

Relațiile regilor si conducatorilor politici cu prostituata
Deși cetatea cea mare este "căsătorită" cu fiara pe care stă, regii pământului întrețin relații imorale cu ea.
Biblia vorbește despre prostituție și adulter și în alt sens decât literal:
"Suflete adultere, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu" (Iac. 4:4).
"Suflete adultere, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu" (Iac. 4:4).
Vechea cetate Ninive a fost descrisă ca prostituată din cauza lăcomiei și violenței folosite pentru satisfacerea ei:
"Vai de cetatea sângelui, plină de minciună, de violență și care nu încetează să se dedea la pradă! Din cauza mulțimii desfrâurilor prostituatei atrăgătoare, stăpână a vrăjitoriilor, care vindea popoare prin desfrâ-nările ei și FAMILII prin vrăjitoriile ei" (Naum 3:1, 4).

Tirul a fost asemănat cu o prostituată datorită contactelor economice extinse care-i aduceau prosperitate:
"DOMNUL va cerceta Tirul și el se va întoarce iarăși la câștigul lui; se va prostitua cu toate împărățiile lumii de pe fața pământului" (Is. 23:17).
"DOMNUL va cerceta Tirul și el se va întoarce iarăși la câștigul lui; se va prostitua cu toate împărățiile lumii de pe fața pământului" (Is. 23:17).
Câștig, prosperitate, atracție! Regii și națiunile sunt fermecați de strălucirea și luxul prostituatei. Toți caută să-i intre în grații chiar dacă mai târziu i-ar putea costa scump. Este ca și când ar fi îmbătați cu vin la masa ei și nu mai știu ce fac.
Prostituata și fiara
"Capetele" Babilonului se succed la conducerea lumii, fiara-rege dispare un timp în adânc și apoi revine, dar "cetatea cea mare" este prezentă mereu! Prostituata se imaginează o regină eternă (Is. 47:7; Apoc. 18:7). Fiara și prostituata care stă pe ea sunt un simbol dual al Babilonului reprezentând colaborarea reciproc avantajoasă dintre un rege și cetățenii lui care-l susțin.
Băutura amețitoare a îmbogățirii rapide, a puterii și concurenței ostentative îi afectează pe toți cei ce "locuiesc pe pământ" și care privesc cu admirație spre ea. Lumea axată pe materialism este o cetate tentantă la fel cum țările bogate sunt un miraj pentru locuitorii lumii a treia.
Lumea este lumească. Biblia demască caracterul ei profund nespiritual, opus lui Dumnezeu, când spune:
"TOT CE ESTE IN LUME, pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, CI DIN LUME". "Nu iubiți lumea nici lucrurile din lume" (1 Ioan 2:15, 16).

Isus a spus într-o ilustrație că oamenii nu au timp și urechi pentru mesajul regatului pentru că sunt acaparați de "grijile veacului, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri" (Mar. 4:19).
"Ieșiți din mijlocul ei, poporul meu!"
Ecumenismul lumii (nu doar în sens religios) este o caracteristică a Babilonului încă de la originea lui! Fondatorii au zis: "Să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ" (Gen. 11:4).
Poporul lui Dumnezeu trebuie să se păstreze 'împrăștiat', adică separat de lume și de ideologia ei dacă nu vrea să fie asimilat sau "înghițit" (comp. Ier. 51:34, 44).
Poporul lui Dumnezeu trebuie să se păstreze 'împrăștiat', adică separat de lume și de ideologia ei dacă nu vrea să fie asimilat sau "înghițit" (comp. Ier. 51:34, 44).
"Balaurul" este un simbol intuitiv foarte plastic al unui conglomerat cu multe capete gânditoare și dorind totuși să facă un singur lucru: să înghită poporul lui Dumnezeu și prin el regalitatea divină pe pământ! (Apoc. 12:3, 4).
Apostolul Pavel i-a sfătuit pe corinteni să elimine din practica lor colaborarea spirituală cu cei necredincioși, care erau închinători la idoli, și a citat cuvintele profetice din Isaia 52:11 care priveau în principal ieșirea din Babilonul antic atunci când acesta avea să cadă în mâinile lui Cirus:
"De aceea: 'Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei', zice DOMNUL; 'nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi'" (2 Cor. 6:17).
Apostolul aplică cuvintele la o ieșire pe care el o considera în curs în timpul lui, dar care trebuia dusă până la capăt și păstrată. Conform profeției Vechiului Testament ieșirea din Babilon este un exod semnalat și organizat. El are loc la sfârșitul unei perioade de captivitate și necaz, "în zilele din urmă".

După o supremație de trei timpuri și jumătate, cetatea cea mare cade ca și autoritate și poporul lui Dumnezeu o poate părăsi pentru a se salva din distrugerea ei ulterioară.
La moartea lui Isus, prin care el a biruit lumea(1), a avut loc o asemenea cădere spirituală a Babilonului urmată de un timp de eliberare semnalat de apostoli începând de la pentecostă (comp. Fap. 2:17, 40).
Faptul că la un timp relativ mare după pentecostă, care a fost asociat de primii creștini cu "zilele din urmă" și implicit cu 'ieșirea din Babilon', profeția Apocalipsei anunță ca un fapt viitor CADEREA BABILONULUI SI IESIREA DIN EL, înseamnă că există o perspectivă sau o scară încă MAI MARE la care trebuie să se desfășoare lucrurile.

A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare... Ieșiți din mijlocui ei, poporul meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei! (Apoc. 14:8; 18:2, 4; comp. Ier. 51:45)
Așa ca în antichitate însă, numai o parte dintre membrii declarați ai acestui popor vor părăsi Babilonul căzut (fapt confirmat și în secolul întâi de iudeii împotrivitori), ceea ce va avea ca rezultat o SEPARARE PURIFICATOARE. (Vezi O împărțire în trei a Babilonului?).
TOTI Creștinii sunt îndemnați SA RAMANA LUCIZI SI IN GARDA cu privire la "mersul lumii acesteia", ceea ce este posibil dacă evită cu consecvență "VINUL" ideologic amețitor care îmbată toate națiunile și pe regii lor și-i face predispuși la COPROMIS față de solicitările nelegiuite ale prostituatei.
Comentariul Paginii: O INTREBARE STRICT RETORICA:
VIITOAREA LUME GLOBALIZATA VA FI OARE ULTIMA MANIFESTARE A "BABILONULUI MONDIAL" SI VA FI ACCEPTATA SI ADULATA DE TOTI OAMENII, REGII SI CONDUCATORII POLITICI, DE TOATE RELIGIILE LUMII SI DE TOT MEDIUL DE AFACERI?
RASPUNSUL LA INTREBARE ESTE ACUM LA INDEMANA FIECARUIA DINTRE IUBITORII ADEVARULUI SCRIPTURAL! Articol preluat din:
1. În unele exprimări Isus a folosit termenul "lume" cu aplicare restrânsă la națiunea israelită la care a fost trimis (Ioan 12:46-48; comp. Mat. 5:24).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu