marți, 22 decembrie 2015

Cateva intrebari pertinente pentru cei care se considera discipolii Domnului Isus Hristos :

Intrebari pertinente pentru cei care se considera discipolii Domnului Hristos : 

De cine alegeti sa ascultati? De Dumnezeu sau de cezarii politici ai lumii? Este corect ca religiile crestine sa colaboreze cu politicienii si institutiile politice si religioase care fac parte din structurile lumii lui Satan Diavolul? Suntem noi mireasa casta a Domnului, sau 'amanta' prostituata a Cezarului? Ce mai inseamna astazi 'sa nu faci parte din lume', asemenea Domnului Isus Hristos, apostolilor si discipolilor lui din secolul intai si din toate timpurile?
In loc de motto : "Statutul fiecarui Cult, reprezinta “certificatul de casatorie” sau oficializarea relatiei “adulterine”, dintre Statul Politic si religia respectiva. De ce este un adulter spiritual? Pentru ca orice cult crestin se pretinde a fi “mireasa” lui Hristos, insa ea tradeaza legatura casta cu 'Mirele' ei oferit de Dumnezeu si 'curveste' cu imparatii politici ai pamantului : "Vino şi îţi voi arăta judecata marii prostituate care stă pe multe ape şi cu care au comis fornicaţie regii pământului, în timp ce locuitorii pământului s-au îmbătat cu vinul fornicaţiei sale“. Revelatia 17:1,2!

In vechime, natiunea lui Israel la tradat si a respins pe Dumnezeu si pe judecatorii sai, alegand in schimb Domnia Cezarilor! (Imparatilor) In acest fel a a inceput 'tradarea' lui Dumnezeu si a legamantului dintai dintre el si popor, incheiat la muntele Sinai prin intermediul mijlocitorului Moise! Dupa cateva sute de ani in care Iehova i-a condus prin intermediul judecatorilor, Israelul alege Cezarul politic ca imparat, urmand exemplul natiunilor lumii si renunta astfel la domnia lui Iehova, tradandu-l cu cezarii politici : 1Samuel 8:1-20:
Evident, judecatorul Samuel a fost foarte afectat de acest lucru : El condusese Israelul ca profet si judecator al lui Iehova timp de cincizeci de ani! Insa Iehova i-a vorbit judecatorului sau dezamagit de popor, astfel :
“Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei. Aşa cum au făcut în toate din ziua în care i-am scos din Egipt până în ziua aceasta, căci m-au părăsit şi le-au slujit altor dumnezei, aşa fac şi cu tine.Acum ascultă de glasul lor. Numai să-i avertizezi în mod serios şi să le vorbeşti despre drepturile regelui care va domni peste ei“. 
Da, ei il respingeau in realitate pe Dumnezeu, nu pe Samuel, si alegeau in locul sau un cezar politic lumesc, exact ca celelalte natiuni!

"Samuel a spus deci toate cuvintele lui Iehova poporului care-i cerea un rege. Şi a zis: „Acestea vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: Pe fiii voştri îi va lua la el, îi va pune la carele lui şi printre călăreţii lui, iar unii dintre ei vor trebui să alerge în faţa carelor lui. Îi va numi căpetenii peste mii şi căpetenii peste cincizeci, cu unii va ara, va strânge recolta şi cu ei va pregăti echipamentul de război şi echipamentul pentru carele lui. Pe fiicele voastre le va lua ca să-i facă amestecuri de uleiuri parfumate, mâncare şi pâine. Cele mai bune dintre ogoarele voastre, dintre viile voastre şi dintre livezile voastre de măslini le va lua şi le va da slujitorilor lui. Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua a zecea parte şi le-o va da demnitarilor lui de la curte şi slujitorilor lui. Pe servitorii voştri şi pe servitoarele voastre, precum şi cele mai bune cirezi ale voastre şi măgarii voştri îi va lua şi îi va folosi pentru lucrările lui. Va lua a zecea parte din turmele voastre, iar voi veţi ajunge slujitorii lui. Şi în ziua aceea veţi striga din cauza regelui vostru, pe care vi l-aţi ales, dar Iehova nu vă va răspunde în ziua aceea“.
"Poporul a refuzat insa să asculte de glasul lui Samuel care le vorbea din partea lui Iehova, şi a zis:
„Nu, ci să fie un rege peste noi! Să fim şi noi ca toate naţiunile! Regele nostru să ne judece, să iasă în fruntea noastră şi să lupte pentru noi!“ 
Iehova avuse-se dreptate ca de fiecare data: Poporul lui Dumnezeu, Israelul, il tradeaza si alege in schimb un Imparat politic lumesc :
“Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei. Aşa cum au făcut în toate din ziua în care i-am scos din Egipt până în ziua aceasta, căci m-au părăsit şi le-au slujit altor dumnezei, aşa fac şi cu tine”.
Da, Regii lui Israel i-au luat locul lui Iehova ca rege, si s-au asezat pe tronul sau : “Şi Solomon s-a aşezat pe tronul lui Iehova ca rege în locul tatălui său, David, şi prospera, şi toţi israeliţii ascultau de el.”
Dupa aceasta alegere, timp de sute de ani, Israel a avut proprii sai Cezari (imparati), dupa care au fost supusi sute de ani si unor Cezari apartinand altor natiuni, pana in timpul Domnului Hristos! Asadar, in timpul legamantului dintai, poporul Israel la tradat pe Dumnezeul sau si a ales in schimb un Cezar politic!
La timpul fixat, Iehova a incheiat al doilea legamant : Intre El si toate popoarele pamantului, inclusiv Israelul, prin mijlocitorul sau Isus Hristos! Poporul lui Dumnezeu a fost din nou chemat sa faca o alegere : Domnul Isus, Regele numit de Iehova Dumnezeu, sau sa aleaga din nou Cezarul! Ce au ales ei oare de data aceasta, desi numai Domnul Isus Hristos poate fi Imparatul Imparatiei lui Dumnezeu!?
Profetii evrei au aratat chiar de pe timpul timpul regilor ca urma sa vina imparatul promis de Dumnezeu! Citam din proorocul Isaia :
“Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii." El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara sfarsit va da scaunului de domnie al lui David si imparatiei lui, o va intari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci; iata ce va face ravna Domnului ostirilor”. Isaia 9:6,7.
Cu mult timp mai inainte, insusi Moise marele conducator si eliberator al Israelului, si mijlocitorul primului legamant, proorocise despre acest conducator, mai mare decat el : “Domnul Dumnezeul tau iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un proroc ca mine: sa ascultati de el! Deutronom 18: 15.
Interesant este faptul ca Moise si Ilie apar alaturi de Domnul Hristos in relatarea 'schimbarii la fata' si poarta cu El un dialog mai mult decat interesant :
“Pe cand Se ruga, i s-a schimbat infatisarea fetei, si imbracamintea i s-a facut alba stralucitoare. Si iata ca stateau de vorba cu El doi barbati: erau Moise si Ilie, care se aratasera in slava si vorbeau despre sfarsitul Lui pe care avea sa-l aiba in Ierusalim”.
Ioan 12:15, ne arata ca Domnul Isus a intrat in Ierusalim cu cinci zile inainte de rastignire, ca imparat al lui Israel:
"Nu te teme, fiica Sionului; iata ca Imparatul tau vine calare pe manzul unei magarite."
Da, regele trimis de Dumnezeu a intrat in Ierusalim conform proorociei lui Zaharia: “Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Imparatul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un manz, pe manzul unei magarite” Zaharia 9:9.
Domnul Isus Hristos recunoaste deschis in fata lui Pilat acest adevar vesnic : El este regele! ”Isus S-a infatisat inaintea lui Pilat : Dregatorul L-a intrebat: "Esti Tu "Imparatul iudeilor" "Da", i-a raspuns Isus, "sunt." Matei 27:11.
Mai mult, ostasii romani l-au batjocorit putin mai tarziu pentru aceasta afirmatie: Au impletit o cununa de spini, pe care i-au pus-o pe cap, si i-au pus o trestie in mana dreapta. Apoi ingenuncheau inaintea Lui, isi bateau joc de El si ziceau: "Plecaciune, Imparatul iudeilor!" I-au pus deasupra capului si vina crucificarii: “Si I-au scris deasupra capului vina: "Acesta este Isus, Imparatul iudeilor."
Isus moare ca un Imparat tradat de propria natiune si de catre conducatorii ei, apoi a fost executat de dusmanul sau : Cezarul de la Roma! Interesant este faptul ca astazi se insista prea putin asupra acestui aspect, si anume ca Domnul sa prezentat ca Regele adevarat al Israelului! 
Ioan ne-a explicat mai in amanunt discutia lui Isus cu dregatorul Pilat:.
"Pilat a intrat iarasi in odaia de judecata, a chemat pe Isus si I-a zis: "Esti Tu Imparatul iudeilor?" Isus i-a raspuns: "De la tine insuti zici lucrul acesta sau ti l-au spus altii despre Mine?"
Pilat a raspuns: "Eu sunt iudeu? Neamul Tau si preotii cei mai de seama Te-au dat in mana mea: ce ai facut?"
"Isus raspunde: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta", a raspuns Isus. "Daca ar fi Imparatia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu dat in mainile iudeilor; dar acum, Imparatia Mea nu este de aici." 
"Atunci un Imparat tot esti!", I-a zis Pilat. "Da", a raspuns Isus. "Eu sunt Imparat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit in lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu”!

Nu sunt necesare mai multe comentarii! Totusi, atunci cand evreii dorisera sa-l faca pe Isus un Imparat Politic cu de-a sila, dupa modelul natiunilor, Domnul nostru a refuzat categoric! El avea o Imparatie care apartinea cerurilor! Ea nu era o parte a lumii! Era o imparatie vesnica, nu una lumeasca si trecatoare!
Iudeii au fost pusi iarasi in situatia de a alege : sa aleaga pe imparatul numit de Dumnezeu, s-au pe cezarul Roman! Discutia dintre dregatorul Pilat si Iudei ne lamureste in privinta alegerii lor :
De atunci Pilat cauta sa-I dea drumul. Dar iudeii strigau: "Daca dai drumul Omului acestuia, nu esti prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine imparat este impotriva cezarului." Ioan.19:12
Era ziua Pregatirii Pastilor, cam pe la ceasul al saselea. Pilat a zis iudeilor: "Iata Imparatul vostru!" Ioan.19:14 Dar ei au strigat: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L!" "Sa rastignesc pe "Imparatul vostru"?", le-a zis Pilat.
Preotii cei mai de seama au raspuns: "Noi n-avem alt imparat decat pe cezarul!" Ioan.19:15 Pilat a scris o insemnare pe care a pus-o deasupra crucii, si era scris: "Isus din Nazaret, Imparatul iudeilor." Ioan.19:19
Este foarte clar, nu-i asa? Ei au spus tare si raspicat :"Noi n-avem alt imparat decat pe cezarul!" Ioan.19:15
Domnul Isus le spusese Apostolilor lui sa se fereasca de “aluatul” Regelui Irod”,(influienta lui politica), sub a carui ocrotire evreii credeau ca stau la adapost, fara sa ia in calcul cezarul cel mare de la Roma care mai tarziu le-a distrus Ierusalimul si templul, conform profetiei lui Isus!
Ce anume a dus la prabusirea din vechime a lui Israel? Compromisul dintre conducatori, adica rege, capetenii, preoti, profeti si supusi : Au dorit un rege uman, dupa care au trait intr-un compromis continu :
“Profeţii profeţesc minciuni, preoţii asupresc poporul cu puterea lor. Iar poporului meu îi place aşa. Dar ce veţi face la urmă?“ Ieremia 5:31
“Căpeteniile lor judecă pentru mită, preoţii (pastorii) lui dau învăţătură pentru plată, iar profeţii lui practică profetia pentru bani. Totuşi, ei continuă să se sprijine pe Iehova/Dumnezeu, zicând: „Nu este Iehova/Dumnezeu în mijlocul nostru?” 
Sa parafrazam putin versetele, deoarece toate cultele crestine, inclusiv Martorii lui Iehova, sunt in aceiasi situatie :
"Invatatorii si scriitorii vostrii va furnizeaza minciuni (invataturi ce se dovedesc false), pastorii (conducatorii) vostrii va asupresc facand abuz de putere, incalca drepturile orfanului si vaduvei, si nu apara nici o cauza! Iar voi acceptati toate aceste lucruri si altele, chiar au ajuns sa va placa! Totusi, ce ve-ti face la urma, la judecata?"
Pentru a intelege si mai bine situatia, sa punem aceiasi problema intr-un mod putin diferit : 
"Invatatorii nostrii strecoara pe furis erezii nimicitoare, iar noi le acceptam cu usurinta si chiar ne plac! Ei ne incalca drepturile crestine si drepturile omului facand abuzuri si presiuni, ne supun la taxe in bani si altele, iar noi nu spunem nimic si ne prefacem ca nu vedem si nu auzim nimic, devenind astfel complici! Ce o sa facem oare atunci "cand sufletul lui Dumnezeu se va razbuna pe noi, la urma?"

Da, toti conducatorii cultelor crestine de astazi si nu numai, fac toate aceste fapte rele amintite mai sus si multe altele, chiar si crime, iar supusii se complac in acesta situatie, devenind un fel de complici! Daca ne referim doar la cultul “Martorii lui Iehova”, ei accepta astazi cu multa usurinta invataturile false fara sa mai verifice aproape nimeni nimic cu scripturile, ci doar cu doctrinele proprii! In ultimii ani s-a dovedit ca multe invataturi care erau declarate adevaruri sigure si fundamentale pentru ei, nu au trecut proba timpului, ba chiar s-au dovedit a fi false, insa foarte putini martori au avut curaj si au reactionat corect, demascandu-le! (unii fiind chiar declarati de organizatie in mod fals “apostati” si exclusi!) 
Insa majoritatea au acceptat cu usurinta si seninatate aceste fapte, spunand :

"Unde sa ne ducem?" Ca si cum apartenenta la o organizatie religioasa este interpretarea corecta a cuvintelor lui Petru adresate lui Isus : "la cine sa ne ducem?" “Ce daca “sclavul” a gresit invataturile si a predat si minciuni pe langa adevaruri scripturale?" ; “ce daca acum facem parte din ministerul cultelor?” ; “ce puteam sa facem cand organizatia a fost afiliata la ONU intre 1992-2001 si noi nici macar nu am stiut asta, iar acum ne-am trezit introdusi gata si in ministerul politic al cultelor crestine din Romania, si acum stam la aceiasi masa cu ele?”. Aceste sunt doar cateva intrebari justificative!
O spun cu mare durere in suflet : martorii au a devenit o parte a lumii, acceptand cu usurinta sa intre in ministerul cultelor, sa stea la aceiasi masa cu celelalte culte crestine si necrestine care erau compromise mai demult cu statul! (inca de pe vremea regimului comunist-o/securist!) Sa se afilieze la ONU si OSCE, etc.! 

Atunci, de ce a trebuit sa moara si sa sufere prin lagare si puscarii in diferite tari zeci de mii de Martori ai lui Iehova daca acum sa facut compromis? Cine sa schimbat in gandire si atitudine? Nu aceiasi organizatie care cu ceva timp in urma gandea si proceda complet altfel? Sufletul multora dintre noi care am ramas fideli principiilor Bibliei suspina si geme! Ne este dor de crestinismul de catacombe, beciuri si case particulare unde ne simteam liberi sa dezbatem sincer orice subiect biblic, fara teama de monitorizare, masuri administrative si excludere ca apostati pentruca studiind scripturile ajungem in anumite privinte la alte concluzii decat organizatia!
Multi dintre noi, ne-am mirat minune mare, cand am vazut ca Martorii au ajuns sa accepte astazi niste lucruri pentru care mai inainte au fost persecutati, batuti, amendati si inchisi in lagare sau puscarii, ori chiar erau dispusi sa moara decat sa intre in ministerul cultelor!, adica sa accepte si ei compromisul cu statul politic cat si cu “babelul” religios, pe care deunazi il condamnau, spunand ca acestia sunt condusi de Satan Diavolul! Unii martori chiar au murit pentru credinta lor in neutralitate!
Pana la urma nu este nimic de mirare, daca ne amintim de avertismentul foarte clar oferit de cuvantul lui Dumnezeu, Biblia : 
“Toţi locuitorii pământului i se vor închina(“fiarei politice”, cezarului). De la întemeierea lumii, numele niciunuia dintre ei nu este scris în sulul vieţii, al Mielului care a fost înjunghiat. Dacă cineva are urechi, să audă” Revelatia 13:8,9 Va vine sa credeti? Martorii au primit semnul "fiarei politice" fara sa se prinda, acceptand colaborarea cu statul politic si cu babilonul religios crestin din ministerul cultelor! Au ochi, dar nu mai 'vad' aceste lucruri! 

Daca tu ai ramas fidel neutralitatii, te acuza pentru atitudine, pentru ca ai ales sa iesi din babilon, in schimb apara cu indarjire pe invatatorii si ideologii cei noi care au schimbat lucrurile, l-au tradat pe Dumnezeu si au devenit o parte a lumii religioase a lui Satan Diavolul, alegand prietenia cu cezarul si cu lumea sa! Dragi frati, cine are acum orbul gainilor? Cei care au ramas fideli Domnului, sau cei care au trecut in barca cezarului si a devenit prieten cu lumea si dusman al lui Dumnezeu?
Acum urmeaza si avertismentul pentru cei care accepta domnia “fiarei politice”, adica a “Cezarului”, si sunt prietenii lui :
"Dacă se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este turnat nediluat în paharul mâniei sale, şi va fi chinuit cu foc şi sulf sub privirile sfinţilor îngeri şi sub privirile Mielului. Fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic!. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei. Aici este nevoie de perseverenţa sfinţilor, cei care respectă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus“ Rev. 14:9-12.
Da, iubitii mei frati, acesta este crudul adevar : dupa ce ati luptat cu “fiara” zeci de ani ca niste lei tineri curajosi, acum ati cedat si v-ati supus atat ei, cat si babelului religios cu care acum stati la aceiasi masa, prin intrarea in Ministerul Culturii si Cultelor Religioase, devenind astfel din lei, niste catei amarati si umiliti care mananca de pe sub mese!
Din acest motiv intreb si eu, ca si profetul Ieremia : “Ce ve-ti face la urma?” Va ve-ti dovedi atunci (la urma), supusii “Fiarei”, sau veti fi biruitorii ei, binecuvantati pe vecie de Domnul Hristos? Iata atitudinea corecta :
“Şi am văzut ceva ca o mare de sticlă, amestecată cu foc, şi pe cei care ieşiseră victorioşi asupra fiarei, si/ a imaginii ei şi a numărului numelui ei şi care stăteau în picioare lângă marea de sticlă şi aveau harpele lui Dumnezeu!”. Suntem si noi dintre cei care stau in picioare si nu ne inchinam Fiarei/politice? (vezi cartea biblica Daniel cap.3, cand cei trei tineri nu s-au plecat/ inchinat fiarei adica chipului ridicat de Nebucadnetar, si au ramas in picioare in campia Dura!)"
Este timpul ca fiecare dintre noi sa-si reglementeze aceste lucruri, si sa decida daca se inchina intr-adevar lui Dumnezeu, s-au “fiarei si imaginii ei”! 
“Aici este credinta si rabdarea celor sfinti!” Revelatia 15:2,3! Alegerea va indica limpede si pe cine am ales ca prieteni : Pe Dumnezeu si Hristos s-au pe Cezarii politici ai lumii! Cat ma priveste pe mine personal si alti prieteni loiali Domnului Hristos, am facut deja toate demersurile necesare! Mare atentie insa la blestemul statutelor, dragi frati :
Blestemul Statutelor : Cultul dumeavoastra are cumva si el un statut? Bineanteles ca are! Ce reprezinta oare statutul unui cult?
"Statutul fiecarui Cult, reprezinta “certificatul de casatorie” sau oficializarea relatiei “adulterine” dintre Statul Politic si religia respectiva. De ce este un adulter spiritual? Pentru ca orice cult crestin pretinde a fi “mireasa” curata a lui Hristos, insa ea tradeaza legatura cu Mirele ei oferit de Dumnezeu si curveste cu imparatii politici ai pamantului :
„Vino şi îţi voi arăta judecata marii prostituate care stă pe multe ape şi cu care au comis fornicaţie regii pământului, în timp ce locuitorii pământului s-au îmbătat cu vinul fornicaţiei sale“.
Ce ne spune in realitate statutul fiecarui cult? El arata ca acel cult nu poate functiona decat cu aprobarea statului, adica a cezarului dintr-o tara sau alta si are aprobarea acestuia!
In Romania este vorba de apartenenta la ministerul culturii si cultelor religioase, care este integrat fara nici un dubiu unui guvern politic, iar activitatea cultului se face conform statutului, care este un 'certificat de casatorie' dintre cultul respectiv si statul politic, 'amantul' sau, care a luat locul mirelui si regelui lui Dumnezeu Isus Hristos! 
Va puteti imagina vreodata faptul ca Domnul Hristos si Apostolii sai ar fi mers si ei in secolul intai ca sa ceara aprobarea regelui Irod pentru a putea sa-l slujeasca pe Iehova Dumnezeu, si apoi sa parafeze pentru aceasta un 'Statut' (contract)? Greu de imaginat, nu-i asa? De fapt, daca ar fi procedat asa, deveneau si ei o parte a Lumii, care este condusa de Satan! Ar fi fost foarte clar o dovada ca devenisera 'prieteni' cu lumea, da, 'prieteni' cu Cezarul!
Dragi frati si prieteni : nu poti fi prieten in acelasi timp, cu Dumnezeu si cu Lumea lui Satan! Iata ce ne spun scripturile : “Oameni adulteri, nu ştiţi că prietenia cu lumea este duşmănie cu Dumnezeu? De aceea, cine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman cu Dumnezeu”. Iacov 4:4
Putem spune cu siguranta ca religiile crestine infiintate dupa anul 325 pana in zilele noastre, care au colaborat cu Statul politic dupa perioada apostolica l-au tradat pe Dumnezeu si pe Domnul Hristos, si au devenit 'prieteni' oficiali ai Lumii condusa de Satan Diavolul! Astazi este de notorietate colaborarea sefilor de culte cu politicienii care le ofera bani, domenii, imobile si alte facilitati, cum ar fi scutirea de impozit in schimbul voturilor electorale si a compromisului! Poporl crestin sa obisnuit cu situatia si se face ca nu vede nimic, chiar daca le atragi atentia folosind principiile scripturale si invataturile lui Isus si apostolilor! Poporului 'ii place asa'!
Toti crestinii apartinand acestor religii, au devanit complicii acestui aranjament, prefacandu-se ca nu vad si nu aud, iar unii au ajuns sa fie chiar asa! Da, toti crestinii si necrestinii autorizati de Stat au primit semnul 'fiarei', multi dintre ei chiar 'fara sa se prinda' de acest lucru! Ei nu pot vedea compromisul, la fel ca iudeii de pe vremuri care faceau exact aceleasi lucruri!
Discipolii lui Isus nu pot fi autorizati de Cezar, pentruca nu sunt o parte a lumii, nu sunt scrisi in cartea politica lumii, ci ei sunt scrisi in cartea vietii Mielului :
“Toţi locuitorii pământului i se vor închina. De la întemeierea lumii, numele niciunuia dintre ei nu este scris în sulul vieţii, al Mielului care a fost înjunghiat. Dacă cineva are urechi, să audă”.
Auzim si noi astazi acest avertisment? Da, biruitorii fiarei (ai statului politic)vor imparatii impreuna cu Hristos in vecii vecilor :
"Şi am văzut ceva ca o mare de sticlă, amestecată cu foc, şi pe cei care ieşiseră victorioşi asupra fiarei, a imaginii ei şi a numărului numelui ei şi care stăteau în picioare lângă marea de sticlă şi aveau harpele lui Dumnezeu. Ei cântau cântarea lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului" . Revelatia 15:2,3; si Revelatia 20:4
“Da, am văzut sufletele celor executaţi cu securea pentru mărturia pe care au depus-o despre Isus şi pentru că au vorbit despre Dumnezeu, da, sufletele celor care nu i se închinaseră nici fiarei, nici imaginii ei şi care nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână. Ei au revenit la viaţă şi au domnit ca regi cu Cristos o mie de ani”.
Vino Doamne Isuse in Imparatia ta, imparatie care nu este o parte a Lumii lui Satan! Iti multumim ca ai refuzat imparatiile lumii atunci cand ti le-a oferit Diavolul si ne-ai dat astfel un exemplu minunat! Iti multumim si pentru faptul ca nu ai incheiat nici un pact cu Cezarul si astfel ne-ai eliberat si pe noi definitiv din mana lui! Da, iti multumim pentru faptul ca nu ai cerut aprobarea Cezarului pentru lucrarea ta si ai refuzat orice colaborare cu Irod si Pilat, reprezentantii cezarului de la Roma! Doamne Isuse, acum stim ca toate statutele lor sunt blestemate, pentru ca au “semnul fiarei” imprimat pe el! Amin!
Mai jos, exista o definitie a statutului oferita de DEX. Apoi urmeaza aprobarea cezarului din Romania pentru functionarea Cultului Ortodox din Romania si al Cultului Organizatia Religioasa “Martorii lui Iehova” din Romania: Exista vre-o diferenta intre ele in ce priveste aprobarea data de Statul Roman? Va rog sa le examinati si sa hotarati singuri cum stau lucrurile!
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament.
Aprobarea Statutului :
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române
(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008)
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se recunoaşte Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 233/1949 pentru aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, nepublicat, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
Ministrul Culturii şi Cultelor
Adrian Iorgulescu
Bucureşti, 16 ianuarie 2008.

Nr. 53. GUVERNUL ROMÂNIEI :
HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase "Martorii lui Iehova"
(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 470 din 25 iunie 2008)
În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se recunoaşte Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase "Martorii lui Iehova", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.657/2003 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare al Organizaţiei Religioase "Martorii lui Iehova", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 13 iunie 2003.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu
Bucureşti, 18 iunie 2008.
Nr. 658.
Observati vre-o diferenta intre cultul ortodox si cultul Organizatia religioasa Martorii lui Iehova din Romania in ce priveste colaborarea cu cezarul politic din Romania si aprobarea ca si cult legalizat? Daca intrati pe site-ul departamentului cultelor din Ministerul Culturii si Cultelor religioase si dati clic pe numele fiecarui cult in parte, mai jos vedeti statutul fiecaruia! Lectura si meditare placuta!http://www.culte.gov.ro/biserici-culte
Iesiti totusi din acest Babilon Religios al Cultelor crestine si necrestine, ca sa nu suportati pedepsele divine : Revelatia 18:4! Ca si in vechime, Iehova si Isus se adreseaza poporului sau dus in ratacire de conducatori sai ca sa iasa din Babilonul Religios! 
Cine accepta aceasta provocare? Numai aceia care nu au "semnul fiarei" politice pe frunte si pe mana dreapta si nici semnul religiei false : 
"Apoi am văzut un alt înger care cobora din cer cu mare autoritate. Pământul a fost luminat de gloria lui.El a strigat cu glas tare, zicând: „A căzut! A căzut Babilonul cel Mare şi a ajuns locuinţa demonilor şi ascunzătoarea oricărei duhori necurate şi ascunzătoarea oricărei păsări necurate şi detestate!"

"Caci naţiunile au căzut victimă vinului mâniei,vinului fornicaţiei sale, iar regii pământului au comis fornicaţie cu ea şi negustorii voiajori ai pământului s-au îmbogăţit de pe urma puterii luxului ei neruşinat“. 
„Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să fiţi părtaşi la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer şi Dumnezeu şi-a amintit de nedreptăţile ei...Iată de ce într-o singură zi vor veni plăgile ei: moarte, jale şi foamete. 
Şi va fi arsă complet în foc, pentru că Iehova Dumnezeu, care a judecat-o, este puternic".

"Când vor vedea fumul arderii ei, regii pământului care au comis fornicaţie cu ea şi au trăit în lux neruşinat vor plânge şi se vor bate în piept de durere pentru ea, în timp ce vor sta la distanţă de teama chinului ei şi vor zice: 
«Ce păcat, ce păcat, cetate mare, Babilon, cetate tare, pentru că într-un ceas ţi-a venit judecata!»

Dragi discipoli ai Domnului Isus Hristos, ascultati voi ca si noi de glasul venit din cer si veti iesi afara dintre 'zidurile' Babilonului, sau va veti alatura corului de 'bocitoare' politice si comerciale, daca se intampla sa supravietuiti evenimentului distrugerii lui? 
Nu va lasati pacaliti de conducatorii compromisi ai cultului vostru : Ei l-au tradat pe Dumnezeu si pe mirele lor Isus Hristos' pentru a trai in 'concubinaj' cu conducatorii politici ai lumii! Au ales in schimb imparatiile lumii si stralucirea lor!

Dupa moartea apostolilor si a batranilor din secolul intai, care erau 'judecatorii si profetii lui Dumnezeu' ai noului legamant, conducatorii care le-au urmat acestora si poporul crestin condus de ei au tradat din nou dupa o perioada de timp, urmand exemplul conducatorilor israeliti si ai poporului lui Dumnezeu din vechime, care au ales compania prietenilor lor, cezarii politici! 
Pana la urma nu este nimic nou sub soare, nu-i asa fratilor? Alegeti-va totusi prietenii : Iehova si Isus Hirstos, sau cezarii politici! Din pacate multi au ales deja prietenia lumii si a cezarilor ei! Unii au ramas loiali Domnului si Mirelui lor!


Un comentariu:

  1. Corect si just comentariul dumneavoastra.Va multumesc
    Aceasta e situatia reala din romania.

    RăspundețiȘtergere