vineri, 26 septembrie 2014

DE CE SUNT DE ACORD DOAR IN PARTE, CU MESAJUL PE CARE-L PROPUNE FRATELE ISAIA VATCA :

Ce mesaj are fratele Isaia Vatca :
"Mesaj pentru cei care acceseaza site-urile despre “Martorii lui Iehova”:
"Regret frustrarile pe care le-am avut sau inca unii le mai avem, dupa ce o lunga perioada de timp am apartinut acestei comunitati, organizatii sau cult".
  1. Daca suntem sinceri cu noi insine constatam urmatoarele: Ca acest cult, ca dealtfel toate organizatiile religioase, cultele, religiile si miscarile cu caracter religios, intr-o mai mica sau mai mare masura, foloseste tehnici de manipulare si inducere in eroare, pentru a acapara noi membri. 
  2. Ca noi am fost indusi in eroare o perioada de timp, si ca a fost nevoie sa primim o “lovitura sub centura” (un soc puternic), pentru a incepe sa ne trezim.
  3. Ca noi insine ne-am lasat indusi in eroare, uneori ne-am impus sa credem ceeace publica WTS. Suntem victimele proprie noastre evaluari gresite.


   Un lucru este insa cert:
  • Cei care sunt invitati in fata unui comitet judiciar (din varii motive) simt din plin frustrarea atunci cind sunt nedrepatatiti si atunci cind procedurile “inchizitorilor” sunt asemanatoare cu ale securitatii statului socialist.
  • Scopul excomunicarii este acela de ai strivi personalitatea individului, de al determina pe acesta sa subordoneze total conducerii sectei. Izolat de comunitate, la cerinta sectei, acesta este presat sa se umileasca pina la nivelul in care devine cirpa. El, individul, va cere reintegrarea si va deveni un element al constiintei colective a sectei.
  • Pericolul cel mai mare, pentru secta, apare atunci cind unii dintre fostii ei membrii isi recapata personalitatea, ies de sub autoritatea ei si cel mai important lucru “uita in mod voit secta” Nimic nu afecteaza mai mult conducerea sectei, organizatiei religioase, cultului sau cum vreti dumneavoastra".

Pana aici sunt de acord cu toata argumentatia lui Isaia. El continua :"DE ACEEA VA INVIT SA-I UITATI. Uitarea sa se astearna peste acea perioada din viata noastra. A trecut. Sa uitam trecutul". 

De ce nu putem totusi uita trecutul, si sa  renuntam la Drepturile Omului : 

Frumos spus, este un sfat intelept, dar cine isi poate uita trecutul, mai ales daca cineva a slujit in religia sa zeci de ani, a fost anchetat de nazisti si securisto-comunisti, lungi perioade de timp, a fost amendat de multe ori, a stat in lagare sau a facut inchisoare pentru credinta lui? De asemenea nu putem uita ca acolo au ramas cei iubiti de noi : sotul sau sotia, copiii, nepotii, multe rude si multi prieteni, inclusiv o multime de persoane pe care le-am adus la "adevar". Acum, aceasta religie dictatoriala nu le mai da voie membrilor ei sa relationeze deloc cu cei iesiti din ea, adica in nici un fel, nici macar prin scrisori, e-mail, telefon, site-uri de socializare, etc? Ca de vizite si discutii directe nici nu poate fi vorba!  Care este atunci responsabilitatea noastra morala, daca chiar nu facem mai nimic pentru ei, ca sa-si recapete libertatea crestina, iar apoi sa beneficiem cu totii de drepturile cetatenesti? Suntem de acord sa ingropam totul, sau sa luptam pentru ca adevarul sa fie satisfacut? Sa luptam pentru Drepturile omului! 
Fiecare decide personal ce va face in privinta aceasta! Noi care am iesit din cult, nu putem sa privim cu nepasare incalcarea unor drepturi de catre o organizatie care abuzeaza de puterea sa formidabila! Sa ne amintim de lupta profetilor din vechime cu sistemul politico-religios al Israeluiui din vechiului Testament, si cate au patimit ei! De multe ori au platit chiar si cu viata! Sa ne amintim de asemenea de lupta Domnului Hristos, a apostolilor si discipolilor sai cu acelasi sistem, pe care l-au demascat fara frica! Apostolii si Iisus au continuat sa arate clar si foarte transparent prin vorbire, dar si prin scrierile lor, chiar si coruptia care a inceput sa se manifeste de timpuriu in interiorul adunarii crestine! Vezi Matei cap.23, 2Corinteni cap.11, si Revelatia cap. 2 si 3! Da, Ei au biruit Lumea prin credinta si curaj! Noi trebuie sa le urmam exemplul, si in privinta aceasta! Categoric, noi cei care am iesit din cult ne vom face alti prieteni, am scapat cum spune si Isaia Vatca, si ne vom bucura de asta! Ultimul citat din articolul lui Isaia : 
"Am scapat deci. Sa ne bucuram de asta. Haide-ti deci sa vorbim despre atitea lucruri splendide din jurul nostru, sa ne gasim un cerc de prieteni superbi, si sa realizam multle lucruri frumoase de care am fost privati, in timp ce eram sub influenta tiraniei"! Frumos!
Totusi, din ce motive continuam sa militam pentru drepturile crestine, care coincid cu Drepturile Constitutionale, si ale Declaratiei Universale ? 

Draga frate Isaia,  ce ai spus tu in mesaj, este corect! Totusi, cum ramane cu responsabilitatea morala fata de victimele sistemului Wachtower, enumerate mai sus, si care raman in interiorul cultului? Eu unul doresc sa castig dreptul  de a-mi recupera sotia, copilul, nepotii, multe rude care sunt Martori si multi prieteni, inclusiv o multime de persoane, pe care sa-i pot imbratisa cu dragoste crestina! Recunosc ca sunt "vinovatul principal" pentru aderarea lor la aceasta religie! Nu ar fi mai bine sa insistam ca aceasta Organizatie, devenita tiranica, sa fie obligata de opinia publica sa respecte elementarele drepturi ala omului, adica Drepturile Omului pe care le susţine Constituţia României?

Art. 29, par.1: ”libertatea gândirii şi a opiniilor…”, par.2: “libertatea constiintei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi respect reciproc”.
Art.30, par.1: “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. 


Sa respecte si Declaratia Universala a Drepturilor si Libertatilor fundamentale ale Omului! Dau câteva extrase, cu drepturile oamenilor care sunt Martori ai lui Iehova  şi care, după părerea mea, sunt încălcate: 

  • art. 12  - “ atingerea onoarei şi reputaţiei persoanei”. 


  • art.18 – “ orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în public, cât şi în privat, prin învâţături, practice religioase, cult şi îndeplinirea riturilor”.
  • Art. 30: “Nicio dispoziţie a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând vreun stat, grupare sau persoană  ca având dreptul de a se deda la vreo activitate su a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta declaraţie”.

Concluzii si argumente de incheiere :

Crezi cumva frate Isaia, ca Organizatia respecta aceste drepturi? Ea nu are nicidecum dreptul sa incalce aceste articole! Acestea sunt de altfel, libertati crestine sustinute de Scripturi, deci si de Dumnezeu si Hristos! Orice Cult religios trebuie sa respecte acestea, inclusiv Martorii lui Iehova! Ce paradox : aceasta credinta foarte persecutata in trecut, a devenit la randul ei persecutoarea a sute de mii de fosti membri ai sai! Regulile si setul de masuri ale oricarui cult religios, nu este deasupra legilor divine si umane! Orice religie trebuie obligatoriu sa respecte constitutia si dreptul international, chiar daca este nevoie sa-si ajusteze propriile reguli de functionare! Nimeni nu poate fi mai presus de lege! Asa ca, cu tot respectul, am dorit sa atrag atentia asupra aspectelor juridice, morale, si de constiinta implicate, deoarece nici un om care sa eliberat dintr-un sistem opresiv, politic sau religios, nu are dreptul sa taca, si mai ales sa uite! Nu facem compromis cu nici-o entitate, atunci cand este vorba de respectarea drepturilor omului! Altfel Istoria se repeta, pentru ca multor oameni le place compromisul cu sistemul!

Pentru evitarea oricarei interpretari precizam urmatoarele :

Nu luptam contra nici uneia dintre Organizatiile si Cultele Religioase, nici macar contra Wachtower, care au dreptul legal sa existe si sa activeze, ci dorim ca acestea sa respecte Drepturile Omului! Ele trebuie sa-si modifice statutele ca sa corespunda cu Legile Divine si Umane! Nimeni nu poate fi deasupra Legii invocand statutele de cult! Statutele, pot fi, si chiar trebuie schimbate imediat si neconditionat, atunci cand incalca Legile, libertatea si constiinta crestina! Religiile nu pot fi Stat in Stat, eludand legile si drepturile Omului, motivand ca asa prevede statutul lor! Sa fie anatema, atat ei, cat si statutele lor! Cu acesta am incheiat seria de articole despre abuzurile Corpului de Guvernare, actualul "sclav fidel".

In cartea lui Ieremia, capitolul 5 :26-31, Iehova spuneCăci în mijlocul poporului meu s-au găsit oameni răi. Ei stau la pândă ghemuiţi ca nişte vânători de păsări. Pun o capcană distrugătoare. Ei prind oameni. Aşa cum o colivie este plină de păsări, tot aşa şi casele lor sunt pline de înşelătorie. De aceea au ajuns ei mari şi câştigă bogăţii.  S-au îngrăşat, au început să lucească. Scot din ei o mulţime de lucruri rele. Nu apără nicio cauză, nici chiar cauza orfanului de tată, ca să le meargă bine ; şi nu fac judecată celor săraci.Să nu cer eu socoteală pentru aceste lucruri?“, zice Iehova. „Sau să nu se răzbune sufletul meu pe o asemenea naţiune?  "În ţară se întâmplă ceva uluitor, da, un lucru îngrozitor : Profeţii profeţesc minciuni, preoţii asupresc poporul cu puterea lor. Iar poporului meu îi place aşa. Dar ce veţi face la urmă?“ Da, Poporului ii place asa! Este complice! Nimic nou sub soare! Dar asta nu inseamna ca lucrurile rele nu trebuie condamnate! Tocmai a facut-o Iehova, in cartea profetului Ieremia! Asa ca cei ce prind oameni captivi cu minciunile lor si fac abuz de putere, nu se mai pot scuza! Mai devreme sau mai tarziu, Wachtower se va comporta corect, si va renunta la fundamentalismul unei secte mici, pentru ca a devenit o religie mare, si va trebui sa respecte toate drepturile omului, mai ales ca face un mare deserviciu corporatiilor sale! Doamne ajuta! Ne cerem drepturile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu