Îndrumare sau constrângere? — Articol din Turnul de veghe îi îndrumă pe părinţi să-şi ‘păstorească’ copiii
Poate evlavia unui copil să izvorască într-adevăr dintr-o dorinţă sinceră dacă aceasta i-a fost canalizată din fragedă pruncie?
Nota : Traducerea unui articol publicat de ceva vreme pe JWsurvey.org, dar pe care îl consider un pericol prezent la nivelul întregii organizaţii.
http://martorii-lui-iehova.ro/2014/08/indrumare-sau-constrangere-pastoriti-copiii/
Imaginaţi-vă un tată implicat în mod intens într-o anumită echipă sportivă. A fost fan al acelei echipe încă din copilărie sub îndrumarea tatălui său.
După ce el are un fiu la rândul său îşi propune să inculce băiatului dragostea faţă de echipă. Crescând, fiul urmăreşte evoluţia echipei an după an şi, sub îndrumarea tatălui său, urmăreşte fiecare meci.
De-a lungul vieţii, fiul este înconjurat de alţii care sunt înfocaţi după aceeaşi echipă. Nicio altă echipă, indiferent că ar fi superioară în sportul respectiv, nuprimeşte atenţie.
Într-un astfel de caz, ar fi vreo coincidenţă ca atunci când copilul creşte, el va dezvolta o afinitate specială pentru acea echipă anume? Sigur că nu! El a fost condiţionat să iubească acea echipă într-un mediu care i-a fost impus. Iubirea faţă de echipa sportivă i-a fost modelată cu grijă de tatăl său şi de tovarăşii săi din fragedă pruncie.
Îndoctrinare din iubire
Principiul este asemănător şi în cazul părinţilor care îşi îndoctrinează copiii în religia Martorilor lui Iehova. Iubirea pe care copiii Martori o au pentru religia lor este produsul mediului în care trăiesc. Fenomenul este demonstrat cu precădere într-un articol apărut înTurnul de veghe din 15 septembrie 2014, intitulat „Părinţi, păstoriţi-vă copiii!“
Articolul le este adresat în principal capilor de familie Martori. Asemenea lui Cristos, Păstorul congregaţiei creştine, capul unei familii de Martori are rolul de a-şi păstori familia. Responsabilitatea de a îndruma copiii spre „adevăr“ şade în general pe umerii tatălui.
Analogia potrivit căreia tatăl se aseamănă unui păstor, iar copiii săi, unor oi este una ciudată. Deşi e adevărat că părinţii trebuie să-i dirijeze copiii pentru a-i feri de rău, trebuie ei într-adevăr să decidă în ce religie să creadă sau să nu creadă copiii lor?
Scopul acestui articol este să-i instruiască pe taţi (şi, în general, pe părinţi) cum să-şi manipuleze copiii pentru a cultiva dragostea faţă de o anumită religie mai presus de numeroasele celelalte care au fost inventate de-a lungul istoriei omenirii.
Imaginea introductivă a articolului, de la pagina 17
O abordare lipsită de ingeniozitate
Articolul îi încurajează pe părinţi să-şi ‘îndrume’ copiii ‘să-şi dorească în mod sincer’ să-i slujească lui Iehova şi să ‘ia singuri decizia’ de a-şi dedica viaţa lui. Se pune întrebarea: cum poate fi dorinţa una sinceră şi decizia, personală dacă întreaga lor copilărie a fost atent reglată în vederea unui anumit rezultat? Copiii primesc mereu doar o faţă a monedei şi toate informaţiile de natură critică sunt considerate periculoase şi strict interzise.
Urmăriţi ce spuine articolul despre părinţii ai căror copii au îndoieli cu privire la credinţa lor:
„Dacă au îndoieli cu privire la adevăr, fiţi răbdători şi încercaţi să-i îndrumaţi. Ajutaţi-i să înţeleagă că faptul de a-i sluji lui Iehova este cel mai bun mod de viaţă şi le va aduce fericire durabilă. De asemenea, încercaţi să identificaţi adevăratul motiv pentru care au îndoieli. De exemplu, se poate spune că fiul vostru chiar nu este de acord cu învăţăturile Bibliei sau doar se teme să le vorbească despre ele altor copii? Crede fiica voastră că poruncile lui Dumnezeu nu sunt înţelepte sau doar se simte singură şi evitată de alţii? Indiferent de cauză, puteţi să vă ajutaţi copilul să-şi înlăture îndoielile.“ — w14 15/9 pag. 20–21 par. 15–16.
Pot convingerile unui copil să fie sincere dacă, de la naştere, a fost modelat să le accepte?
Autorul articolului descrie îndoielile religioase ale copiilor doar ca simple răspunsuri afective şi nu ca dezacord autentic.
Potrivit citatului de mai sus, nu există nimic pe planeta aceasta care să egaleze cel puţin stilul de viaţă al unui Martor al lui Iehova. Organizaţia pretinde că nivelul de fericire al Martorilor este unul de neegalat şi orice ideea contrară acestei afirmaţii este doar un obstacol ce trebuie depăşit. Articolul nu oferă nici măcar cel mai mic indiciu că alte sisteme de convingeri religioase sau chiar lipsa convingerilor religioase pot avea o oarecare valoare comparabilă.
Aceasta sună foarte asemănător cuiva care pretinde că o anumită echipă domină toate celelalte echipe într-un anume sport. Este ca şi cum toţi părinţii Martori ar purta ecusoane cu cuvintele „Noi suntem numărul 1!“. Nici măcar nu concep posibilitatea că ei ar putea să nu fie singura echipă din oraş. Doar încrederea totală este acceptabilă, orice altceva privit ca o greşeală ce necesită corectare.
Dacă un copil care a fost condiţionat să iubească o echipă sportivă creşte, el ar putea ajunge să-şi dea seama că, de fapt, lui nu-i place cu adevărat pe care a fost învăţat să o susţină în timp ce creştea. În mod asemănător, un copil îndoctrinat într-o religie poate sparge bariera condiţionării şi îşi vede situaţia ca atare. În mod tragic, un copil care se trezeşte din îndoctrinarea la Martorii lui Iehova suportă consecinţe nefaste din cauza măsurii brutale privind evitare.
Botezul vine cu un preţ ridicat
Botezul este obiectivul final al articolului, iar Martorii lui Iehova sunt încurajaţi din ce în ce mai mult să se asigure că copii de vârste relativ fragede îndeplinesc acest ritual religios. Din păcate, cei care trec prin botez sunt legaţi pentru totdeauna de o corporaţie care caută să le gestioneze viaţa cu minuţiozitate şi să le folosească drept resurse umane. Acest articol specific îi îndeamnă în mod deschis pe părinţi să cerceteze gândurile şi sentimentele copiilor lor pentru a le influenţa deciziile din viaţă:
„Comunicarea frecventă cu copiii voştri vă va ajuta să le cunoaşteţi mai bine gândurile şi sentimentele. Astfel, veţi reuşi să aveţi mai multă influenţă asupra deciziilor pe care le iau în viaţă.“ — w14 15/9 pag. 19 par. 9.
Desigur, părinţii vor să-şi ajute copiii să ia decizii bune în viaţă, însă organizaţiaWatchtower vorbeşte concret despre botez, devoţiunea faţă de Dumnezeu şi faţă de organizaţie:
„Tinerii care ajung să aibă astfel de sentimente vor dori să se dedice lui Iehova şi să se boteze. Evident, ei trebuie să facă acest pas când sunt suficient de maturi pentru a lua o astfel de decizie şi îşi doresc în mod sincer să-i slujească lui Iehova.“ — w14 15/9 pag. 20 par. 13.
Watchtower îi încurajează din ce în ce mai mult pe copii să se boteze, însă aceasta are pericole inerente din cauza politicii privind evitarea
Deşi citatul de mai sus ar putea suna rezonabil, vârsta la care Watchtower consideră că unii copii pot fi maturi poate fi chiar 8 ani. După cum am menţionat mai sus, copiii au fost învăţaţi cu grijă ‘să-şi dorească în mod sincer’ să-i slujească lui Iehova încă de când cel mic ştia să comunice. Atunci cum poate fi aceasta considerată sinceră?
Este evident că organizaţia are o motivaţie suplimentare pentru care îi mână pe copii către bazinele pentru botez.
Odată botezaţi, este responsabilitatea membrilor să adere la standardele Watchtower, impuse de un sistem disciplinar strict. Aceasta creează cea mai mare probabilitate de a-i încuia pe oameni într-o carieră pe viaţă, ce include nenumărate ore de muncă voluntară şi o sumă semnificativă de bani donaţi de-a lungul multor ani.
Şi desigur, există perspectiva ca acel copil să aibă la rândul său copii, iar atunci ciclul se reia. Astfel se garantează o creştere consistentă a numărului de membri, chiar dacă succesul lucrării de predicare e din ce în ce mai neglijent.
Fericirea înseamnă libertate
Nutresc speranţa ca din ce în ce mai mulţi părinţi Martori ai lui Iehova să vadă dincolo de acest articol din Turnul de veghere, dincolo de scopul său de a constrânge, şi să le ofere copiilor lor o adevărată libertate de alegere. Richard Dawkins a făcut o remarcă deosebit de elocventă: „Nu există noţiunea de copil creştin, există doar copii ai unor părinţi creştini“.
Din fericire, foarte puţini tineri născuţi în familii de Martori rămân în organizaţie. Din proprie experienţă spun că acest lucru se datorează tacticilor agasante exprimate în articole precum acesta.
Ca tată, am observat un lucru: cu cât forţezi un copil să facă ceva, cu atât mai mult are tendinţa să nu dorească să facă acel lucru. Să le oferi copiilor libertatea minţii pe care pe o merită este singurul mod adevărat de a le oferi cea mai bună şansă pentru o viaţă fericită.
Publicat la 17 iunie 2014 pe JWsurvey.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu