joi, 21 august 2014

IN CE CONDITII SE POATE ATINGE SATAN DIAVOLUL, DE DISCIPOLII DOMNULUI HRISTOS?

Poate Satan să se atingă de copiii lui Dumnezeu?

O întrebare delicată primește un răspuns categoric în textul din Luca 23:31-32
,,Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul.  Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi“ – Luca 23:31-32
Imaginea este simbolică. Câteva observații:
a. Grâul acesta a fost deja secerat și este pregătit să fie adus acasă. El este o ilustrație pentru creștini, nu pentru oameni din lume.
b. Grâul va trebui să treacă prin cernere. În Orientul antic, această cernere implica bătaia spicelor cu o lopată mare pentru desfacerea spicelor și aruncarea spicelor bătute în aer pentru ca vântul să le curețe de pleava luată de vânt.
Metafora este folosită și în altă parte de Ioan Botezătorul, ea fiind foarte potrivită pentru un popor agricol. Noi avem nevoie de puțină ,,reactualizare“.
,,Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge“ – Mat. 3:12
Deci, se poate atinge Satan de copiii lui Dumnezeu?


  • Da, dar numai după ce a făcut o cerere la Dumnezeu și cererea i-a fost aprobată.

Ca și în cazul patriarhului Iov, Satan nu se poate atinge de noi decât atunci când îi îngăduie Dumnezeu și numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu Iov 1:11; 2:6.


  • Da, dar cernerea lucrată de el nu este pentru ,,pierzare“, ci pentru ,,curățire“ !
Domnul Isus nu spune: ,,M-am rugat lui Dumnezeu să nu-l lase pe Satan să se atingă de voi“, ci ,,M-am rugat să nu se piardă credința ta“. Încercările pot fi așa de mari ca să pună în pericol credința cuiva. Avem de partea noastră însă mijlocirea Domnului Isus! Doamne, ai milă!
De fapt, Dumnezeu veghează asupra întregului proces și stabilește limite acestor încercări, ca să nu fie destructive, ci constructive:
,,Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda“ (1 Cor. 10:13).
Te-ai simțit vreodată pocnit fără de veste ca de o măciucă în moalele capului? Te-ai simțit vreodată ,,în aer“ fără echilibru, fără să știi ce ți se întâmplă și în pericol să cazi la pământ? Dacă da, fratele meu, să știi că te afli în cernerea despre care este vorba în acest text. Nu deznădăjdui și nu intra în panică. Domnul știe! Domnul veghează! Domnul cântărește cât poți și nu va îngădui mai mult! Ți se pare deja prea mult? Înseamnă că Dumnezeu are o părere mai bună despre tine decât ai tu însuți. Încrede-te în priceperea Lui.

  • Da, dar experiența căpătată de copilul lui Dumnezeu îl face mai destoinic pentru lucrarea lui Dumnezeu.
  • Acel ,,după ce te vei întoarce la Dumnezeu“ este foarte greu de înțeles la prima vedere. El spune însă că Petru a fost departe de Domnul, nu că și Domnul a fost departe de Petru. Experiența ,,lepădării din curtea Marelui preot“ și celelalte încercări ale lui Petru au fost ,,zdrobiri necesare“ prin care omul acesta iubit de Dumnezeu a învățat să fie mai smerit, să nu-i dispretuiasca pe alții mai slabi și să se lase în totul pe mâna lui Dumnezeu și a harului divin. Petru a trebuit să fie despărțit și curățit de ,,pleava“ firii pământești.

În contextul imediat al versetului, doar cu puțin mai înainte, ucenicii se certaseră care să fie socotit cel mai mare“ Luca 22:24-30. Metafora ,,cernerii“ vine după ce a fost descoperit cât de departe erau ei de natura și comportamentul divin și cât de mult erau plini de mentalitatea și dorințele Neamurilor!

Smerit prin ,,cântatul cocoșilor“ Mat. 26:7, înduplecat să-i prețuiască pe toți oamenii prin ,,vedenia cu fața de masă“ Fapte 10:28 și învățat să abandoneze orice încredere imatură în el însuși, ca să se lase în grija harului divin chiar și atunci când va fi ,,legat de altul și dus unde nu voiește“ Ioan 21:18. Petru a ajuns grâu curat, numai bun de pus în hambarul Stăpânului ariei.
Auziți-l cum a învățat să gândească și să vorbească în urma ,,cernerii“ prin care a fost trecut:

  • ,,Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, …“ 1 Petru 1:5-6
  • ,,Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire“  1Petru 4:8
  • ,,Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvîrşi , vă va întări , vă va da putere şi vă va face neclintiţi“ (1 Petru 5:10).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu