joi, 28 decembrie 2017

Abuzurile de putere si incalcarea drepturilor fundamentale ale omului produc multe demisii din Organizatie:


Experienta mea in Cultul, Organizatia Religioasa "Martorii lui Iehova" din Romania, asa dupa cum am prezentat-o in textul Demisiei mele din Organizatie, text trimis atat Filialei din Romania, cat si Organizatiei Wacthover, in data de 7/12/2012:

Către Corpul de Guvernare a "Martorilor lui Iehova":

Către Comitetul de Flială, şi către Cultul Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova din România:
Domnilor,
După cum am promis, vă trimit în această scrisoare câteva din motivele demisiei mele din poziţia de membru al Adunării Generale a Cultului Organizaţia Martorii lui Iehova din România şi de bătrân în congregaţia  Brăila-Nord. Însă, la început, voi da mai multe amănunte despre mine, pentru  informarea  Corpului  de Guvernare, care nu mă cunoaşte şi căruia îi scriu pentru prima dată. Detaliile ar fi următoarele :

Mă numesc Cismaru Emilian, am domiciliul în oraşul Brăila, str. Rahovei, nr.169 şi am făcut  parte din Congregaţia Brăila-Nord. Sunt născut în anul 1951, din părinţi Martori ai lui Iehova, ei fiind ordinaţi (botezaţi) în anul 1950. Surorile mele , soţia mea, fiul meu, multe rudenii şi majoritatea prietenilor sunt de asemenea Martori. De copil am apreciat foarte mult învăţăturile Sfintei Scripturi.
  • Din anul 1956-1962, am locuit cu domiciliul obligatoriu) în satul Bumbăcari, com. Dudeşti, jud, Brăila, ca “deţinuţi politici”, trimişi de autorităţile comunisto-securiste de atunci. Aşa erau consideraţi Martorii lui Iehova în acea perioadă. Acolo am petrecut copilăria împreună cu părinţii şi surorile mele.
  • În perioada 1962-1989 am locuit în oraşul Brăila (care are aproximativ 200.000 de locuitori), unde am continuat să facem faţă persecuţiilor. După ce iniţial am pierdut casa, pământul şi toată agoniseala, a trebuit să plătim multe amenzi, şi am fost anchetaţi de Securitate luni întregi, cu toată familia. Din acest motiv am scris la Bucureşti preşedintelui Ceauşescu doua scrisori : una în martie 1970 şi a doua în aprilie 1976, în care am reclamat toate abuzurile autorităţilor. De asemenea, am fost în audienţă, în luna mai 1976, la Procurorul General al României, la Ministerul de Interne, şi la alte instituţii din Bucureşti, unde au fost înregistrate plângerile noastre. Am fost lăsaţi în pace aproximativ 4 ani, după care persecuţiile au reînceput : anchete, percheziţii, amenzi…iar eu am fost condamnat de două ori la închisoare, în perioadele 1982-1983 şi 1985-1986 şi am executat pedepse  în penintenciarele din Brăila, Galaţi, Mândreşti-Focşani. Apoi persecuţiile au continuat până în 1989, când a căzut regimul Ceauşescu. Îi mulţumim lui Iehova şi Domnului Isus salvatorul nostru, pentru ocrotirea şi binecuvântarea oferite!
  • După anul 1990, până în 2012 am activat în libertate. În anul 1990 am fost numit membru în Adunărea Generală a Cultului Organizaţia Martorii lui Iehova din România. Din 1977 până în 2012 am fost bătrân în congregaţia  Brăila-Nord (peste 35 de ani). Am fost folosit ca orator la congrese, în congregaţiile din circumscripţie şi nu numai. Am fost folosit în comitetele judiciare : iniţial, de apel, şi speciale de multe ori. În anul 1994 am făcut şcoala pentru pionieri regulari, activând ca pionier regular până în anul 2000. Am depus o puternică mărturie despre Domnul Isus şi Regatul său, atât în interdicţie, cât şi în libertate. Matei10:17-20 şi Rev, 2:10, 11.
 
Totuşi, niciodată nu m-am gândit că,  după abuzurile din vremea comuniştilor, voi fi tratat mai rău, şi supus abuzurilor în interiorul Organizaţiei, atât eu cât şi mulţi alti Martori ai lui Iehova. Domnilor, securiştii şi comuniştii au fost mai gentlemeni decat reprezentanţii organizaţiei, care au comis multe abuzuri de putere asupra noastră. Ei ne-au persecutat, dar  au respectat demnitatea, conştiinţa noastră, şi liberul arbitru, dar cei din Organizaţie nu au făcut-o. Dar acum a venit timpul pentru a vorbi, şi o voi face foarte transparent! Ecl. 3:1, 7. Vă voi relata câteva acţiuni, numite abuzuri de putere:

  • In anul 1998 a fost demis tot corpul de bătrâni al congregaţiei Brăila-Sud şi înlocuit cu pionieri speciali şi promovaţi ca bătrâni, tineri fără experienţă. Demişi fără motivaţie Biblică.
  • În anul 2002 a fost demis corpul de bătrâni din Brăila-Nord, unde activam şi eu. Nici măcar nu eram în localitate!. Am fost înlocuiţi cu pionieri speciali. Am trimis un memoriu la filiala din Bucureşti pe 25 august 2002. A venit un comitet special care a avut curajul să anuleze demiterea corpului de bătrâni, acesta reluându-şi activitatea! Ştiţi ce au făcut, după aceea, cei care excluseseră corpul de bătrâni? I-au destituit pe rând, prin comitete de analiză dirijate : pe unul l-au destituit în 2006, pe altul în 2009, iar pe mine m-au supus presiunilor permanente prin pionieri speciali trimişi în congregaţia Brăila-Nord, începând cu anul 2010, după ce, la Cina Comemorativă, am consumat din embleme (pâine şi vin). După aceea m-au vânat încontinuu, până în 2012, încercând să-mi facă un dosar de apostat, dar fără succes. Am demisionat eu, şi m-am dezasociat, ca să nu se mai chinuie “băieţii”…sunt “apostat” cu acte în regulă!.
  • Menţionez că în perioada 2010-2012, am trimis la Filială cinci scrisori, reclamând abuzurile, dar nu am primit un răspuns punctual. Deţin documente care dovedesc abuzurile, dar Filială nu a luat nimic în considerare. Din anumite considerente, nu dau numele  celor care au fost implicaţi. Această metodă de “epurare” a corpurilor de bătrâni a fost folositâ în toată România!. Pentru demiteri colective cât şi individuale, fără nici un motiv pertinent, sau motivaţie Scripturală. Aveţi statistica , verificaţi-o de curiozitate măcar. Oricum, posed acte care dovedesc tot ce susţin. De aceea, nu vin cu amănunte. Dacă ve-ţi dori, vi le pun la dispoziţie, deşi acum sunt dezasociat. Acum voi arăta şi alte motive, care m-au determinat să părăsesc Organizaţia, ca mărturie pentru voi.
       
Aşa că le voi enumera, unele după altele :

  • De ce sunt afectate conştiinţa, liberul arbitru, demnitatea şi reputaţia unor creştini, care zeci de ani au fost fideli, mulţi făcând şi închisoare, iar alţii sunt creştini unşi cu speranţă cerească? De ce nu sunt raportaţi, atunci când se împărtăşesc? De ce nu am fost raportat în 2010 de când mă împărtăşesc, şi am fost hărţuit încontinuu? (Vezi Romani 8:14-17 şi 14:12. Vezi şi w09 15/6 pag.23, par.15 şi w07 1/5 pag. 30, 31) De ce au fost numiţi cei ce mănâncă din pâine şi vin la Cină, ca fiind cu probleme psihice, emoţionale şi având influenţe religioase anterioare? Aveţi vreo problema cu faptul că tot mai mulţi se împărtăşesc de la an la an, şi luaţi astfel atitudine contra lor? Contra acestei creşteri?
  • De ce mulţi bătrâni din congregaţie sunt dictatori, dominatori, aspri şi impun regulile Organizaţiei fraţilor? De ce acţionează după bunul lor plac? De ce nu-l imită pe Domnul nostru Isus Cristos, să acţioneze cu iubire, consideraţie, umilinţă şi bunătate faţă de fraţi, şi chiar faţă de colegii lor mai în vârstă? Voi aţi spus asta, în textul din 14 mai 2012. Vezi şi w10 15/5, 1:11/13. Deci ştiţi cam ce bătrâni aţi numit!…
  • Voi chiar credeţi că cei 8 bătrâni, numiţi şi “veterani”, demişi din congreg. Brăila-Nord şi Brăila-Sud au fost trataţi corect, şi că nu sa făcut niciun abuz? Puteţi îndrepta lucrurile dacă numiţi un Comitet Special, care să analizeze demiterile abuzive, la nivelul întregii ţări. Aţi râde dacă aţi vedea ce au scris cu mânuşiţele lor cei din comitetele de analiză, ca motiv pentru demiterea celor 8 bătrâni din Brăila. Am hârtiuţele!… şi ce bătrâni aţi numit în locul lor!! Pionieri speciali, pe care apoi i-aţi demis şi pe ei!. Unii nici măcar nu mai sunt martori…trist…Să le dau numele? Nu am s-o fac, deşi le posed!                        
  • De ce Supraveghetorii Itineranţi şi Pionierii Speciali, trimişi în congregaţie, nu respectă liberul arbitru şi conştiinţa corpului de bătrâni locali, apoi impun măsuri care vizează chiar şi schimbarea spiritului congregaţiei? De ce nu sunt atenţi cu cei deprimaţi, şi nu iau măsuri pentru consilierea lor, ca să nu se deprime şi mai tare, şi să ajungă la sinucidere? Doriţi să vă dau cateva nume de martori care s-au sinucis în ultimii patru ani, în diferite moduri (spânzurare, înec, otrăvire, aruncare de la înălţime)? Din consideraţie pentru ei şi familiile lor, nu le voi da numele. Credeţi că nu  puteau să fie consiliaţi? Eu cred că se putea face ceva pentru ei, cat şi pentru mulţi alţi. Adevărul este că nu iubiţi oamenii, şi nici nu aveţi frati calificaţi care să ofere consiliere celor cu probleme!
  • De ce Filiala şi Corpul de Guvernare nu răspunde punctual la scrisori, iar când o fac, răspunsul este evaziv şi incomplet, trimiţând adresantul să revadă un răspuns într-un Turn de Veghe sau alt material, de multe ori depăşit? 
  • De ce Filiala nu mi-a răspuns la memorandumul din 25 august 2002, din 22, 23, 26 aprilie 2010 şi din 4 mai 2010, şi la scrisoarea din 25 februarie 2012, în care  ceream ajutor, prezentând documente, şi chiar o înregistrare, care demascau abuzul de putere? Vreţi părerea mea? Chiar un Domn din Filială dirija totul! Am cerut în scrisoarea din 25 februarie 2012 ca el să nu se implice în rezolvarea problemei mele. Nu a ţinut cont! De ce am fost prigonit că m-am împărtăşit? Cumva pentru că după un an (în 2011) alţi doi Martori din congregaţia mea, Brăila-Nord, s-au împărtăşit şi ei? Domnilor, când creşte turma mare este binecuvântarea lui Iehova, iar când creşte numărul rămăşiţei (peste 12.000), nu mai este binecuvântarea Lui? Eu cred că numărul este mult mai mare, dovadă că pe noi, cei din Brăila, nu ne-aţi raportat, încălcând propriile reguli, făcând abuz de putere şi respingând mărturia Spiritului – Romani 8:14-17 şi 14:12. Aţi luat locul lui Dumnezeu, judecându-ne! Aşa că a trebuit să dăm socoteală oamenilor!. Am un document care arată că eram acuzat de apostazie pentru că m-am împărtăşit la Cina Comemorativă!. Incredibil! Documentul este chiar ordinea de zi de la întrunirile bărtânilor, adnotată de unul dintre ei, ca să vedeţi ce “băieţi” bine pregătiţi aveţi! Doi dintre “bărtâni”, coordonatorul şi un pionier special, chiar au zis: “noi nu credem că fratele Emil este un uns”. Ce argument aţi avut, fraţilor? Ştiţi că, prin acest fapt, v-aţi descalificat? Vă ajut eu: w07 1/5, pag.30, 31 arată cum anume trebuie privit cineva care s-a convins în inima lui că este un uns şi începe să se împărtăşească: nu trebuie judecat! Dacă aceasta este soluţia, de ce nu o respectaţi? De ce vă încălcaţi propriile reguli? Nu le ştiţi? Mă îndoiesc!
  • De ce au ajuns mulţi martori slabi spiritual, încât devin inactivi, iregulari şi mulţi nu mai participă la întruniri şi nu mai dau rapoarte de activitate, sau dau repoarte fictive? Unii pionieri dau câte 2-3 pliante, se plimbă pe stradă şi raportează 2-3 ore. Mă îndoiesc că nu ştiţi aceste lucruri! Şi până la urmă, care este baza Biblică pentru raportul de serviciu? Încă o regulă, nu? În realitate este o sursă de stres, crează competiţie între Martori şi este singurul criteriu de apreciere. Sunt şi alte criterii de apreciere, fraţilor! Vedeţi şi pe cele arătate în Galateni 6:2-6,9,10 şi Efeseni 4:32. După cum vedeţi există multe probleme, nu?
  • De ce puneţi atâtea condiţii persoanelor care cer botezul, şi îi amânaţi nejustificat? Pe ce bază le puneţi condiţii ca acestea: să se înscrie la Şcoala de Serviciu Teocratic, să devină vestitor nebotezat, să fie examinat ore în şir, în trei sesiuni, apoi bătrânii îl pot amâna că nu corespunde? Ce bază Scripturală aveţi pentru aceste lucruri? Există oameni de peste 70 de ani cărora le impuneţi aceste lucruri pentru a fi botezaţi!. Vă pot da oricând câteva exemple, numai din Brăila. De ce obligaţi oamenii să se boteze numai la congrese? În interdicţie îi botezam în Dunăre, şi ce frumos mai era! Atunci aţi acceptat acele botezuri, nu! Chiar dacă nu era întrebarea: “recunoaşteţi Organizaţia condusă de Spirit?” Şi cine le făcea? Orice frate botezat! Câte standarde aveţi? Două, nouă? Unii oameni în vârstă   au cerut să fie botezaţi  în localitate, dar bătrânii sunt categorici: “Numai la congres!” Ce Biblie folosiţi pentru a vă susţine regulile amintite? În realitate sunt reguli făcute de oameni, care nu respectă cerinţele Scripturii…Biblia arată că botezul era făcut imediat, necondiţionat – Fapte 2:38-42; 8:12;9:17; 16:33!   Nu cred că veţi citi aceste dovezi Scripturale, Pentru că nu vă interesază decât regulile făcute de “sclavul fidel şi prevăzător”.
  • De ce aţi desfiinţat “sclavul fidel şi prevăzător”, adică cei peste 12.000 de creştini unşi, care se pretindeau a fi fraţii Domnului Isus şi pe care chiar voi, Corpul de Guvernare, i-aţi susţinut ani de zile? Să vă dau un exemplu: în cartea “Să depunem o mărturie temeinică despre Regatul lui Dumnezeu” spuneaţi următoarele în cap.14, par.14,pag.113-114: “Unitatea lor (a celor 7.000.000 de martori) este în primul rând rezultatul îndrumărilor ferme şi clare pe care Isus Cristos (de ce nu-l numiţi Domnul Isus?), Capul congregaţiei, le oferă prin sclavul fidel şi prevăzător, reprezentat de corpul de guvernare(Matei 24:45-47)”. Iar în cap.15, par.19, pag 123 spuneţi acelaşi lucru şi recunoaşteţi că “sclavul” este în frunte (Evrei 13:17). L-aţi întrebat pe Domnul Isus dacă este de acord să daţi jos “sclavul fidel şi prevăzător” pe care martorii îl respectă de zeci de ani? Voi, care ne-aţi obligat să respectăm ordinea teocratică, nu o respectaţi, încălcând propriile reguli? De ce nu vă supuneţi Sclavului? Aceasta nu este o rebeliune asemanatoare cu aceia a lui Core, Datan şi Abiram de pe vremea lui Moise? Însă cu acest exemplu ne speriaţi doar pe noi, ca să nu murmurăm şi să respectăm ordinea din Organizaţie! A dat Sclavul vreo rezoluţie, că renunţă la poziţie? Cine a decis să le luaţi locul de sclav fidel, şi cu ce autoritate?  Nu vă şedea bine ca reprezentanţi ai lui? Vă daţi seama ce act aţi comis?  În echivalent politic a fost o lovitură de stat, un puci! Ca să vă îndrume Domnul Isus direct, nu ca reprezentant al sclavului. În calitate de "nou sclav", menţineti o unitate-beton! Degeaba v-aţi chinuit să legitimaţi sclavul fidel şi prevăzător şi pe reprenzentantul lui, Corpul de Guvernare, în cartea amintită mai sus, editată în 2009 şi studiată până de curând la studiul de carte! Ce repede se schimbă “înţelesul” când este vorba de  interesul unor oameni. Eu doresc un “nou înţeles” şi să aveţi şi voi soarta "vechiului sclav". Se pare că s-a întreţinut intentionat cultul personalităţii sclavului, doar pentru a-l discredita, ca şi eticheta, că unii dintre cei peste 12.000 care se împărtăşesc ar fi bolnavi psihic, cu influenţe religioase  anterioare sau cu şocuri emoţionale, etc. si apoi i-aţi desfiinţat! Se pare că se leagă nişte lucruri. Oricum, nu aţi avut aprobarea Domnului Isus pentru ce aţi făcut. Aţi dezamăgit milioane de oameni care onorau “sclavul fidel” - nu că ar fi fost recunoscut de Domnul Isus (care va face acest lucru, doar la venirea lui  - Luca 19:1-27 şi Matei 24:46, 47).
   
    Am dorit să vă comunic punctul meu de vedere, ca unul care s-a împărtăşit la Cina Comemorativă, din pâine şi vin, şi bineanteles ca am făcut parte si din “sclavul fidel şi prevăzător”(cei peste 12.000, pe care nu i-aţi iubit niciodată şi pe care i-aţi îndepărtat din poziţiile lor). Eu cred că orice religie are un “sclav”, inclusiv Martorii. Rămâne de văzut pe care dintre ei îl va recunoaşte Domnul, când va veni. Poate se va uita peste timp, din secolul I şi până la venirea sa, şi va aproba pe adevăratul sclav, care şi-a indeplinit serviciul. Domnul va veni, şi va încredinţa promisiunile spirituale adevăratului sclav. Vino, Doamne Isuse împreună cu răsplata! Şi vei da fiecăruia după faptele sale. Te iubim şi te aşteptăm! Rev. 22:12, 20

  • De ce aţi desfiinţat studiul de carte din locuinţele particulare? Motivele arătate în scrisoare nu m-au convins. Poate pentru că  “sifoanele” vă informau ce discutau fraţii după studiu, la o prăjitură şi un pahar de suc? Şi atunci singura soluţie era mutarea studiului de carte la Sala Regatului unde controlaţi şi monitorizaţi tot? Totuşi, noi din când în când ne mai întâlnim şi pe la case. “Sifoanele”, când află despre o astfel de întâlnire, încearcă din răsputeri să afle câte ceva. În serviciul de predicare şi în alte împrejurări, chestionează fraţii cu întrebări concrete. O soră mi-a relatat ce întrebări i-a pus un Pionier Special italian(nu-i dau  numele): “A spus fratele Emil ceva despre 1914? A spus ceva contra sclavului? Sau despre cei 144.000? V-a spus că toţi trebuie să se împărtăşească la Cină?” Bineînţeles că am spus! Şi încă multe altele… adică exact ce spune Biblia despre subiectele în cauză. Domnul Isus şi apostolii au predate învăţături în mod concret şi cu autoritatea carte a venit de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, citind de nenumărate ori scrierile ebraice şi aramaice, apoi ne-a transmis cele 27 scrieri ale Noului Testament, în limba greacă. Acum noi ne bazăm credinţa pe toate scrierile Sfintei Scripturi, atât pe cele din Vechiul Testament, cât şi pe cele din Noul Testament.
De ce încălcaţi Drepturile Omului înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului acceptată de toate popoarele, începând cu 10 decembrie 1948? 


Să vă dau câteva extrase cu drepturile oamenilor care sunt Martori ai lui Iehova  şi care, după părerea mea, sunt încălcate: 

  • art. 12  - “ atingerea onoarei şi reputaţiei persoanei”. 

  • art.18 – “ orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în public, cât şi în privat, prin învâţături, practice religioase, cult şi îndeplinirea riturilor”.
  • De ce sunt anchetaţi Martorii de catre reprezentanţii Organizaţiei atunci când discută liber într-o casă particulară probleme de natură religioasă, şi li se fac dosare judiciare de către corpurile de bătrâni, şi sunt excluşi sau mustraţi că se exprimă liber?
  • De ce sunt declaraţi apostaţi şi anatemizaţi, chiar şi după ce pleacă din Cult, iar familiile şi rudele lor sunt supuse unor presiuni continue? Nu vi se pare că aceste acţiuni ale Organizaţiei duc la atingerea onoarei şi reputaţiei persoanelor respective? Eu, care de zeci de ani am servit loial Organizaţia, si am fost anchetat de securitatea comunistă, torturat, amendat,- am făcut si puşcărie in doua perioade, sunt declarat apostat după ce m-am împărtăşit din embleme(pâine şi vin) la Cină, începând cu 2010, iar fraţii au fost anchetaţi, cu scopul de a obţine cei doi martori necesari, pentru a fi acuzat şi apoi exclus? S-au dus la unii martori acasă, la ora 22 (noaptea) , doi bărtâni, şi i-au presat să dea declaraţii contra mea? Că nu au reuşit, este altă poveste!. Sunt şi martori verticali, si îi felicit pentru curajul dovedit. Ce delict făcusem? Am avut câţiva invitaţi, cu care am discutat lucruri spirituale, iar unul a “sifonat” la Supraveghetorul Itinerant care era în oraş, iar acesta a trimis bătrânii să facă anchetă.
  • De ce Organizaţiei îi este frică de aceste discuţii libere şi de cercetarea liberă a Scripturilor, pe care Domnul Isus in schimb a autorizat-o ( vezi Ioan 5:39; Faptele 17:11)? Vă amintiţi ce spunea apostolul Pavel: “cercetaţi toate lucrurile şi reţineţi ce vi se pare că este corect”? De ce obligaţi oamenii să creadă numai ce spune Organizaţia? Vi se pare că respectaţi Drepturile omului in interiorul Organizatiei?
  • Fiţi atenţi la articolul 19, privind Drepturile Omului:  Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi a exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixiuni din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontiera de stat”.
     Vi se pare că oamenii Organizaţiei (reprenzentanţii ei) respectă aceste drepturi? Ştiţi că aţi devenit o fabrică de apostaţi, şi că aţi exclus o mulţime de Martori, numai pentru faptul că au pus întrebări incomode, şi au fost declaraţi eretici (apostaţi)? Până la urmă, Domnilor, este apostat numai cel care se leapădă de Tatăl şi de Fiul, nu pentru că se leapădă de un Cult.  Folosiţi o metodă abuzivă şi nescripturală!
  • Art. 30: “Nicio dispoziţie a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând vreun stat, grupare sau persoană  ca având dreptul de a se deda la vreo activitate su a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta declaraţie”.
      Aceleaşi drepturi le susţine şi Constituţia României:
  • Art. 29, par.1: ”libertatea gândirii şi a opiniilor…”, par.2: “libertateaconstiintei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi respect reciproc”.
  • Art.30, par.1: “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”.
      Ce spuneţi Domnilor? Când veţi pune de acord regulile Organizaţiei cu aceste Drepturi Fundamentale ale Omului? Nu încălcaţi cumva Scriptura, cat şi drepturile constituţionale ale oamenilor? Sunteţi deasupra legilor Divine, şi Umane? Să vă dau un exemplu care dovedeşte că Organizaţia înfierează, şi ca nu este de acord cu următoarele activităţi ale unor Martori care se asociază cu Organizaţia. Serviciul pentru Regat din septembrie 2007:


▪ Sprijină “sclavul fidel şi prevăzător” grupurile de Martori care se întrunesc independent pentru a face dezbateri sau cercetări pe trme biblice? – Mat. 24:45, 47


  • Nu. Cu toate acestea, în diverse părţi ale globului, unii care se asociază cu organizaţia au format grupuri care, în mod independent, fac cercetări pe teme biblice. Unii au căutat să studieze în grup Scripturile ebraice şi greceşti pentru a analiza acurateţea “Traducerii lumii noi” . Alţii fac cercetări pe teme ştiinţifice care au legătură cu Biblia. Ei chiar au creat site-uri Web şi forumuri cu scopul de a face schimb de idei. În plus, au organizat dezbateri şi conferinţe şi au produs publicaţii pentru a-şi prezenta descoperirile în domeniu şi pentru a suplimenta informaţiile pe care le primim la intruniri si prin literatura biblica.Prin urmare,“sclavul fidel şi prevăzător”nu sprijină literatura, întrunirile sau site-urile Web care nu sunt produse, organizate sau supravegheate de ei  - Mat. 24:45, 47.
Nu le sprijină, nu le sprijină…dar de ce le anatemizează? Nu cunoaşte care sunt drepturile omului? De ce se împotriveşte atât de mult? Îi este cumva frică de faptul că oamenii ar putea ajunge la alte concluzii decât el? După recomndările făcute, se pare că oamenii nu au voie la alte surse de informare, în afara celor ale Organizaţiei!
  • Celor care doresc să facă mai multe cercetări pe marginea Bibliei le recomandăm să studieze “Perspicacitate Pentru înţelegerea Scripturilor”, “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă” şi alte publicaţii, cum ar fi cele care analizează profeţiile lui Daniel, Isaia şi Revelaţia. În aceste publicaţii găsim mai multe informaţii Pentru studio şi meditare.
În schimb, studierea individuală sau în grup a Scripturilor o consideră ca fiind “o activitate epuizantă şi consumatoare de timp”. Oricum, scriitorul acestui articol ar fi fost un bun inchizitor, în timpul când ereticii (apostaţii) erau arşi pe rug. Astăzi li se “ard pe rug” apostatilor doar demnitatea, reputaţia şi drepturile oamenilor, oferite de Dumnezeu şi de oameni, printre ele fiind conştiinţa şi liberul arbitru. După cum vedeţi, Domnilor din Corpul de Guvernare şi din Comitetul  Filialei, există multe motive ca un om să se dezasocieze de Organizaţie, chiar si numai  pentru faptul că l-aţi pus “cu spatele la zid” şi nu mai are nicio altă alternativă. În Organizaţie nu funcţionează conştiinţa, liberul arbitru şi libertatea creştină, ci doar sutele de reguli omeneşti, cum va spunea şi regretatul Raymond Franz şi mulţi alţii. Există o mulţime de alte motive, care cel puţin ar pune pe gânduri o persoană sinceră care analizează modul în care Organizaţia încearcă să controleze oamenii prin diferite metode şi prin modul în care foloseşte informaţiile. Voi mai da câteva exemple:
·   
       Nu respectă modelul biblic în privinţa Cinei Comemorative: o expune public printr-o publicitate excesivă şi invită publicul larg, deşi acest eveniment ar trebui să se desfăşoare în intimitate.
·   
       I-a stratificat pe Martori într-o mulţime de “clase”, şi apoi le aplică o îndoctrinare excesivă. De exemplu: pionieri speciali, regulari şi auxiliari, misionari, vestitori, discriminări care crează concurenţă, atitudini de superioritate, etc.
·     
       Îndoctrinare printr-o mulţime de “şcoli”: şcoală teocratică, şcoală pentru bătrâni şi slujitori auxiliari, şcoală pentru cupluri creştine, ministeriale de 2 luni, pentru cupluri itinerante, Galaad, etc.. În secol I creştinii erau învăţaţi de Hristos doar în adunările creştine, nu în şcoli teologice, separate de ele!
·      
    Nu urmează modelul Biblic de transparenţă în congregaţie: de exemplu, adunarile nu ştiu de ce a fost exclusă o persoană, Martorii făcând o mulţime de presupuneri. Iar când un bătrân este demis, se procedează la fel. Apostolul Pavel le-a spus congregaţiilor concret despre ce era vorba: cazul curvarului din Corint, ce a făcut acesta, cum să fie tratat şi apoi reprimit. A spus numele unor creştini care se abătuseră de la adevărul Biblic: Petru a fost mustrat în Antiohoia, si motivul mustrarii, apoi Dima, Evodia  şi Sintiche, Alexandru Căldărarul, Imeneu, etc. A vorbit deschis despre “superapostolii” din Corint despre fraţii mincinoşi, etc.. Şi Domnul Isus, mai târziu, când s-a adresat celor 7 congregaţii, în cartea Revelaţia, a arătat exact atât lucrurile bune cât şi cele rele care se petreceau în fiecare congregaţie şi a folosit şi nume de persoane: Antipa, Izabela, faptele Nicolaiţilor, învăţătura lui Balaam Pentru Balac, apostolii mincinoşi din Efes, etc.. Deci nu era nimic confidenţial, nimic ascuns. Transparenţă totală, atât în Noul Testament, cât şi în Vechiul Testament!! Vi se pare că Organizaţia procedează aşa? Dacă citim un anuar se arată numai lucrurile pozitive, bine “aranjate”, nimic despre lucrurile rele care se întâmplă între Martorii lui Iehova.


       De exemplu, mi separe că anuarul din 2006, care vorbeşte despre Martorii din România, nu arată adevărata istorie, plină de martiri, persecutii, trădări, etc.. În schimb unele nume amintite sunt martori “cu multe bube în cap”. Chiar nu erau nume de fraţi deosebiţi? Oricum, sunt multe alte lucruri despre care Organizaţia ar trebui să vorbească tranşant, nu să “ţină gunoiul sub preş”, ci să imite modelele Biblice de transparenţă totala oferite de Iehova Dumnezeu şi de Domnul Isus, de scrierile Apostolilor şi alte modele ziditoare din cărţile Bibliei. Să revină cu adevărat la creştinismul de la inceput!. Dacă ar fi procedat aşa, nu s-ar fi confruntat şi nu s-ar confrunta acum cu problemele uriaşe din trecut şi din present!


  Este prima şi ultima scrisoare  trimisă Corpului de Guvernare, şi-l asigur că nu voi mai avea de a face cu Organizaţia şi oamenii ei. Faceţi-vă treaba în continuare, este dreptul vostru, dar dacă nu veţi respecta Drepturile Fundamentale ale Omului, riscaţi să fiţi scoşi în afara Legii! Oricum, în afara Bibliei v-aţi scos singuri, demult!
Fostul vostru colaborator, creştin uns cu speranţă cerească, până deunăzi făcând parte din “sclavul fidel şi prevăzător”. Cismaru Emilian, Rahova nr.169, Braila, 20 Dec.2012.


Imagini pentru demisia de onoare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu