PRIZONIERII CULTELOR EXTREMISTE SI SINDROMUL STOCKHOLM : PRIMA PARTE

Suferiti de sindromul Stockholm ?

 

Ce este Sindromul Stockholm : Descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul. In Foto :
Kreditbanken at Norrmalmstorg, Stockholm, locul în care a avut loc răpirea din vara anului 1973 :

 
Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare. 

In cazul captivilor din interiorul Cultelor extremiste, adevarate inchisori, acestia simpatizeaza cu "calaii" lor, si le i-au apararea desi isi dau seama ca legea este incalcata, ca si drepturile lor crestine printr-o multime de reguli care ingradesc libertatile fundamentale ale omului, deci sunt anticonstitutionale! Captivii devin complicii cultului extremist, desi cu timpul isi dau seama ca sunt mintiti, extorcati de bani si alte bunuri, si ca sunt supusi abuzurilor!

Legături externe :

Sindromul Stockholm - simpatie pentru diavol, 3 octombrie 2007, Gabriel Tudor, Revista Magazin
Simptomele celor care sunt dependenti de un cult extremist : 

• Schimbarea viziunii proprii asupra Lumii, in acord cu viziunea cultului s-au organizatiei religioase extremiste, parerea si sentimentul victimei ca relatia sa cu opresorul sau este nu doar una acceptabila, dar chiar necesara, transformand aceasta relatie abuziva intr-o relatie a stimei de sine!
• Victima lasa Cultul extremist sa-i dicteze viata si viitorul! Renunta la a mai stabili ea ce este bine si ce este rau pe baza constiintei sale! Renunta si la liberul arbitru! Nu verifica cu Biblia daca ce i se spune este asa s-au nu, si nu are susrse alternative de informare decat invataturile cultului!
• Cultul extremist limiteaza la maxim contacul "victimei", adica a membrului sau cu lumea exteriora, creandu-i acesteia o dependenta totala fata de el, in realitate fiind un ostatic de bunavoie!
• Membrul cultului extremist, "victima", crede ca este mai bine sa-i faca pe plac organizatiei, decat sa se impotriveasca in vre-un fel, nici macar la abuzuri, si renunta complet la drepturile sale crestine!
• Cultul extremist, organizatia, se manifesta ca o entitate protectoare, ca o "mama" care-i vrea numai binele copilului ei!
• Membrul cultului, s-au "victima", se ataseaza emotional de cultul "agresor", intr-atat incat chiar si dupa ce este exclus, se intoarce de bunavoie inapoi, deoarece este dependent de cultul "agresor", care i-a confiscat libertatea crestina, si nu-si gaseste locul nicaieri in alta parte, decat de unde a plecat!"

Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare. Orice victima este o persoana care se lasa de buna voie "incarcerata", legata de maini si de picioare! 

Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului in familie, s-au ca membrii in cultele, Organizatiile, s-au sectele religioase! Ca un bolnav psihic : cei din jur isi dau seama, insa victima s-au bolnavul, nu realizeaza asta! Singura solutie, este spargerea cercului : iesirea afara! Omul insa, prefera s-a stea legat!

 
Tratament : 

Tratamentul acestui sindrom este dificil si se face pe o perioada foarte mare de timp. Cu cat "victima" si-a petrecut mai mult timp cu Cultul "agresor", cu atat ii este mai greu sa se desparta de acesta si sa se convinga ca are nevoie de ajutor psihiatric, el luand chiar apararea acestuia chiar si atunci cand isi da seama de abuzuri! Asta deoarece i s-a anihilat constiinta si liberul arbitru in tot acest timp!

Uneori, "victimele" nu renunta la simpatia pentru "agresor" nici dupa tratament si refuza sa depuna plangere impotriva acestuia, continuandu-si in acest fel viata alaturi de cultul agresor, chiar daca acesta a incalcat legea, si la deposedat de drepturile fundamentale ale omului! Acest sindrom a fost inteles mai bine urmarind schimbarile din viata unor victimele comunismului dupa ce au ajuns in inchisori si lagare : Urmeaza un fragment din Revista Semnele timpului, revista religioasa, careia ii multumim pentru ca a avut curajul sa ne vorbeasca de acest sindrom, adica a vorbit intr-un fel de funie in casa spanzuratului : 

Sindromul Stockholm și comunismul

Un caz celebru de atașament față de agresori a fost cel al filosofului Constantin Noica. Închis în închisorile comuniste, își însușise vinovăția și adoptase perspectiva torționarilor. Acest complex pare să fi lucrat în adâncime și să se fi prelungit și după eliberarea sa. Preocupările sale culturale „au căpătat o formă misionară, de o fervoare aproape mistică”, menționează ziarul Timpul.

 

Pot fi regăsite la Noica toate simptomele standard ale fenomenului: schimbarea viziunii proprii asupra lumii, în acord cu viziunea Securității, dar și sentimentul victimei că relația cu opresorul este nu doar acceptabilă, dar chiar necesară, transformând această relație într-o măsură a stimei de sine. Noica chiar a solicitat întâlniri cu ofiţerii care răspundeau de el, ca să i se explice la ce lucruri concrete se doreşte a fi folosit: „Eu nu v-am înţeles, dar mi-am dat seama că lucraţi pentru binele poporului român şi de aceea caut să înţeleg şi concepţia voastră despre lume”, a spus Noica, citat de Cotidianul. 

Percepții greșite în creștinism cu privire la oferirea iertării

Incapacitatea de a stabili granițe mentale, fizice, emoționale sau spirituale poate avea efecte deosebit de distructive. Multe simptome clinice din aria psihologiei, cum ar fi depresia, tulburările de anxietate, tulburările de alimentație, problemele de vinovăție, tensiunile maritale își au originea în conflicte legate de granițele personale, menționează psihologul Dr. John Townsend, în cartea Granițe în relații.

Atunci când victima nu reușește să se elibereze de partenerul abuzator, se instalează în timp un alt fenomen numit de către specialiști codependenţă. Pentru codependenţi, controlul este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor. În acest caz, persoana afectată este atât de captivată de celălalt, încât sentimentul identităţii personale – al sinelui – este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt. 

O persoană de acest gen se poate afla „într-un ocean de codependență. Toți cei care o observă își dau seama ce se întâmplă, numai ea nu”, susține o echipă de specialiști în psihiatrie, în cartea Labirintul codependenței.

Autorii consideră că această atitudine de negare este alimentată mai ales în cultele s-au bisericile conservatoare, unde se insistă că este de datoria soțiilor să se supună soților și a copiilor să asculte de părinți. Partea problematică a acestei situații constă în faptul că persoanele care nu au reușit să iasă din cercul codependenței sunt afectate inclusiv în viața lor spirituală, ele încercând să câștige aprobarea divină prin tipare de gândire rigide, autoimpuse. 

Nu ar trebui să ne mire, spun autorii, să întâlnim persoane ce se pretind religioase, cu un real sacrificiu de sine, dar care nu iubesc. Pentru ele, găsirea lui Dumnezeu nu este o căutare plină de speranță, ci o luptă disperată.

În opinia specialiștilor, eliberarea nu poate veni decât ca urmare a ruperii cercului, în primul rând emoțional. În sens contrar, toată relația va fi construită pe baza unei iluzii. Este bine să te sacrifici și să te lepezi de tine însuți de dragul altora, nu de teamă. Surse : http://semneletimpului.ro/social/drepturile-omului/abuz/falsa-iertare-sindromul-stockholm-si-iluzia-eliberarii.html